România continuă să fie tribală în secolul 21, iar familiile extinse vor să câștige de pe urma parvenirii oricăruia dintre membrii ei, potrivit tradiției autohtone. Dincolo de faptul că justiția se dovedește funcțională, iar președintele se delimitează de fratele lui profitor, imaginea care se vede din afară este cea a unei țări rămase în urmă, care nu-și poate recupera modernitatea cu una, cu două.
România e plină de clanuri familiale. Premierul face, la rândul lui, parte dintr-un trib pe care îl conduce socrul, Ilie Sârbu, aranjor de primă mână și parlamentar vechi cu avere extinsă, care și-a trimis fata, plină de merite politice, la Bruxelles. Familia Mazăre, care controlează Constanța, are propria rețea, la fel Mircea Cosma la Prahova și mulți alții. Baronii de toate culorile lucrează după aceleași vechi principii, potrivit cărora mai întâi se ocupă de bunăstarea propriilor clanuri și abia apoi de cea a comunităților pe care le conduc. Lista liderilor PSD cercetați pentru corupție sau incompatibilități e lungă, iar unul dintre păcatele comune ale inculpaților este cel legat de propășirea familiei. Unii doar și-au angajat nevestele, alții au făcut afaceri cu instituția pe care o conduceau, direct sau prin intermediari.
În România puțini fac politică de dragul democrației, iar dorința lor de putere este însoțită de dorința de parvenire. A avea e pentru majoritatea politicienilor români mai important decât a fi.
Traian Băsescu a eliberat justiția. Este uriașul merit al mandatelor sale, dar în spatele lui marea familie a continuat să lucreze, fiica cea mare a făcut afaceri bune din „inocență“ cu o filială Gazprom, fiica cea mică s-a făcut europarlamentar și a devenit parte a istoriei nepotismului din Parlamentul de la Bruxelles, președintele însuși și-a cumpărat teren luând credit printr-o bancă de stat. Cum spunea Petre Pandrea, „pe lângă furt – viciu şi voluptate națională –, abuzul este o altă formă aberantă de conviețuire socială predilectă românului. Fiecare vrea un hatâr, fiecare comite un abuz când îi stă în putință. Nimeni nu mai respectă normele de conviețuire socială socială şi nici legea scrisă. (…) Codurile juridice sunt texte excelente în toate timpurile şi regimurile din Valahia. Au un singur defect: nu se aplică. Dobrogeanu-Gherea a făcut o observție adâncă şi senzațională: cea mai mare revoluție în România va fi când se vor aplica legile“ (Petre Pandrea, „Turnu de ivoriu. Memorii“, Ed. Vremea XXI, Bucureşti, 2004, p. 292)
Poate că Marea Revoluție de care vorbea Dobrogeanu-Gherea acum mai bine de un secol e pe cale să se întâmple, de vreme ce fratele președintelui a fost reținut fără ca Traian Băsescu să știe și fără ca șeful statului să încerce să intervină. Directorul Serviciului Român de Informații, George Maior, a ținut să confirme acest lucru atunci când a explicat că în 2009 lui Traian Băsescu i s-au adus la cunoștință acțiunile clanului Bercea Mondial referitoare la siguranța națională, dar că respectiva notă „nu a conținut acea informație referitoare la raportul, relația lui Bercea cu fratele domniei sale“.
Traian Băsescu i-a scos pe judecători și procurori de sub tutela politicii, a construit Direcția Națională Anticorupție, de care se tem acum politicienii și demnitarii de toate rangurile, și a obligat un sistem anchilozat să se reformeze. Dacă premierul și ai lui nu vor opri acest tren, Marea Revoluție, cea în care „se vor aplica legile“, va transforma România tribală într-o țară modernă, dacă nu ne întoarcem din nou de unde am plecat.
