3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialSingurul magazin cu costume tradiționale țigănești, deschis la Arad: O fustă costă...

Singurul magazin cu costume tradiționale țigănești, deschis la Arad: O fustă costă cel puțin 400 de lei

La Arad s-a deschis singurul magazin de costume tradiționale țigănești din Europa, scrie Mediafax. Prețul unei fuste este cel puțin 400 de lei, iar al unui costum, 2.000 de lei. Soții Ștefan și Simona Damian și-au deschis magazinul în urmă cu opt ani. Ei croiesc toate ținutele, pornind de la cererile clienților. Odată cu dezvoltarea afacerii, cei doi soți au angajat trei croitorese, care să îi ajute cu comenzile. 

“Din primul moment în care am pus mâna pe o maşină de cusut am lucrat o fustă ţigănească. Am vrut să vedem dacă am avea clienţi, ştiind de la vecini că e greu să-şi procure costumele tradiţionale. Aşa au început să vină gaboriţele din tot cartierul pentru a le lua măsurile, iar mai târziu comenzile au venit din Franţa, Germania, Italia, Spania şi chiar de la Moscova. Am învăţat meseria cu ajutorul clientelor noastre, ne-au ajutat criticile lor. Pentru că, să ştiţi, gaboriţele sunt foarte pretenţioase şi caută perfecţiunea. Se uită la fiecare pliseu, să fie perfect. Ele ne-au explicat ce vor şi, chiar dacă a fost foarte greu la început, atât ca volum de muncă, cât şi ca stres provocat de pretenţiile ridicate de către cliente, primii bani încasaţi ne-au dat un imbold”, povesteşte Simona Damian.

De curând, hainele făcute de soţii Damian au devenit un brand cu etichetă pe care scrie: “Simona. Arad”. Motivul etichetării creaţiilor nu ţine de promovarea numelui, ci de orgoliile clientelor care au plătit bani grei pentru a-şi face haine la comandă, în timp ce altele din comunitate doar s-au lăudat că au cumpărat veşminte “de la Simona”, dar şi le-au făcut singure.

“Între ţigăncile din cartier a devenit un fel de fală să-şi cumpere fustele de la noi, iar când se întâlnesc îşi studiază costumele. În mod surprinzător, au apărut şi falsuri: multe ţigănci se lăudau că au cumpărat haine făcute de mine, dar erau materiale de calitate mai slabă şi care nu erau croite cum trebuie. De aceea am fost nevoiţi să punem o etichetă personalizată, iar clientele noastre chiar ne-au rugat ca eticheta să nu fie ascunsă, ci în faţă, la baza fustei. Aşa, când se întâlnesc între ele, doar trag şorţul şi îşi arată eticheta”, a povestit Simona Damian.

Materialele folosite de către soţii Damian pentru costume sunt aduse din India, iar caşmirul este adus din Japonia.

Preţul unei fuste cu şorţ nu coboară sub 400 de lei, iar cea mai scumpă costumaţie din două piese este în jur de 2.000 de lei. Cămăşile se cumpără mereu separat, pentru că se asortează cromatic foarte diferit de la o persoană la alta.

În prezent, soţii Damian au peste 500 de clienţi fideli din toată Europa, dar cei mai mulţi sunt din România. Chiar şi dintre cei aflaţi în afara ţării, majoritatea sunt plecaţi din ţara noastră cu ani în urmă.

Cele mai citite

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...
Ultima oră
Pe aceeași temă