Alegerile pentru Parlamentul European au trecut, au fost înregistrate rezultatele şi s-a trecut la lupta pentru ocuparea unor locuri favorabile în scrutinul prezidenţial. Au fost ceva discuţii despre imperfecţiunile desfǎşurǎrii alegerilor, repede uitate, conform principiului strǎmoşesc “merge şi aşa”. Doar un grup de organizaţii neguvernamentale (Expert Forum, în parteneriat cu Centrul Român pentru Politici Europene, Centrul Raţiu pentru Democrație şi Funky Citizens) care au monitorizat alegerile se strǎduie sǎ ne împiedice sǎ uitǎm cǎ lucrurile nu sunt deloc în regulǎ. Raportul pe care l-au prezentat sǎptǎmâna trecutǎ, în absenţa reprezentanţilor Guvernului şi ai principalelor partide (care fuseserǎ invitaţi, dar s-au dovedit preocupaţi de alte probleme), ridicǎ o serie de semne de întrebare.
Variantele legi electorale nu doar cǎ reglementeazǎ diferit aceleaşi elemente (constituirea birourilor electorale, regimul voturilor anulate etc.), dar şi lasǎ neclarificate o sumǎ de proceduri. Acestea sunt reglementate, la fiecare scrutin, prin decizii ale BEC sau BEJ. Problema semnalatǎ în raport este cǎ membrii acestor birouri fiind de fiecare datǎ alţii şi neexistând practica analizei deciziilor anterioare, pe teme similare, regulile se schimbǎ de fiecare datǎ. Astfel, la alegerile pentru PE din 2009 BEC a stabilit cǎ reprezentanţii competitorilor electorali în birourile electorale ale secţiilor de votare pot realiza copii de pe listele electorale suplimentare. Acum, BEC a decis interzicerea accesului la aceste liste pentru reprezentanţii partidelor politice. Nu ştiu care e decizia corectǎ, dar e evident cǎ schimbarea ei de fiecare datǎ provoacǎ neînţelegeri şi suspiciuni. Am ales doar un exemplu, dar interviurile realizate de cǎtre membrii echipei de monitorizare relevǎ cǎ situaţiile similare abundǎ, fiind semnalate şi la alte alegeri, de cǎtre echipele de monitorizare ale OSCE.
Totul ar putea fi rezolvat dacǎ Parlamentul s-ar decide sǎ intre în legalitate prin adoptarea unui Cod electoral unitar. (Am mai scris despre asta, recunosc, am o obsesie – democraţia nu existǎ fǎrǎ alegeri corecte.) Acesta ar urma sǎ conţinǎ reglementarea tuturor aspectelor ce ţin de partea “tehnicǎ” a procesului electoral: constituirea birourilor electorale, înregistrarea candidaturilor, regimul listelor electorale, stabilirea rezultatelor etc. Ar urma ca partea care ţine de “filosofia electoralǎ” – scrutin pe listǎ sau uninominal, într-un tur sau douǎ etc. sǎ fie stabilită prin opţiuni politice (fundamentate pe principii) pentru fiecare tip de alegeri.
Autoritatea Electoralǎ Permanentǎ şi-a fǎcut datoria, elaborând şi înaintând Parlamentului, în 2011, un proiect de Cod. Acest proiect zace în sertarele vreunei comisii parlamentare, fǎrǎ a fi pus în discuţie. Poate cǎ el este imperfect, cǎ ar putea suferi modificǎri, cert e cǎ pentru toate astea ar fi nevoie de voinţa politicǎ a majoritǎţii parlamentare. Lipsa acestei voinţe dovedeşte interesul celor de la putere ca ambiguitǎţile sǎ se menţinǎ.
O altǎ problemǎ semnalatǎ în raport este pregǎtirea preşedinţilor secţiilor de vot şi a celorlalţi membri care nu reprezintǎ candidaţii. Legea spune cǎ, de regulǎ, aceştia trebuie sǎ fie magistraţi. Nu ştiu dacǎ existǎ 22000 de magistraţi, care sǎ acopere secţiile de vot din ţarǎ. Dar majoritatea lor nu au chef sǎ facǎ treaba asta (muncǎ multǎ, plata jignitoare, în comparaţie cu salariile lor). Atunci, pentru marea majoritate a secţiilor de vot, preşedinţia este asiguratǎ de diverse persoane “cu bunǎ reputaţie”, ceea ce deschide calea abuzurilor din partea primarilor şi a prefecţilor. Dar chiar dacǎ ar exista bunǎvoinţǎ, instruirea corectǎ a acestei mase e imposibilǎ (am aflat cǎ AEP dispune de 30 de persoane care ar trebui sǎ o facǎ instruire). Autorii raportului propun elaborarea unei baze de date cu potenţialii preşedinţi ai secţiilor de votare şi monitorizarea activitǎţii acestora.
La aceastǎ propunere, adaug observaţia cǎ numǎrul secţiilor de votare, în linii mari stabilit în 1990, este exagerat. El corespunde unei populaţii rezidente mult mai numeroase decât cea actualǎ şi unei ipoteze de participare la vot nerealiste. La cele mai recente alegeri la care a votat mai mult de jumǎtate din electorat (prezidenţialele din 2009), într-un sfert din secţii au votat mai puţin de douǎ sute de persoane. Mai ales în oraşe, unde secţiile sunt, de obicei, grupate mai multe într-un centru de votare, comasarea nu ar produce niciun fel de disconfort. Reducerea numǎrului preşedinţilor ar face posibilǎ o mai bunǎ selecţie şi instruire a acestora. În general, calitatea procesului electoral s-ar îmbunǎtǎţi, fiind posibile mai buna gestionare a fondurilor (de exemplu, pentru câte un terminal de calculator) şi un control mai atent.
De 25 de ani citesc rapoarte de monitorizare ale unor organisme internaţionale sau ale organizaţiilor neguvernamentale. Observaţiile sunt aproape aceleaşi. Pentru cǎ nimeni nu vrea sǎ amelioreze lucrurile. Şi nici nu se va dori, câtǎ vreme la putere vor ajunge mereu cei care vor fi beneficiat de actuala devǎlmǎşie. Fǎrǎ o acţiune viguroasǎ, permanentǎ şi concentratǎ din partea societǎţii civile, sunt sceptic în privinţa posibilitǎţii unei ameliorǎri.
Mircea Kivu este sociolog
