12.8 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSportCCR și-a motivat decizia privind legea insolvenței

CCR și-a motivat decizia privind legea insolvenței

Curtea Constituţională a făcut publică motivarea deciziei din 21 mai prin care a constatat că este constituţională Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, urmând să fie trimisă preşedintelui pentru promulgare şi publicată în Monitorul Oficial.

Curtea Constituţională a decis, în 21 mai, că Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă este constituţională, respingând sesizarea PNL, care a contestat mai multe articole din actul normativ adoptat de Camera Deputaţilor în 15 aprilie.

În sesizarea PNL, care a vizat 15 articole, se arăta că legea încalcă liberul acces la justiţie şi proprietatea, introduce o discriminare şi poate afecta industria. În final, decizia prin care s-a constatat constituţionalitatea a vizat atât cele 15 articole, cât şi legea în ansamblul său.

Premierul Victor Ponta i-a cerut, marţi, preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, să îi trimită preşedintelui Băsescu decizia privind Legea insolvenţei, declarată constituţională, pentru ca actul să poată fi promulgat. Ponta arăta că netransmiterea către preşedintele Traian Băsescu a deciziei privind Legea insolvenţei, procedură care să permită promulgarea actului, generează neîncasarea unor venituri.

Augustin Zegrean a răspuns atunci că CC poate redacta motivarea deciziei până la 20 iunie, respectiv în cel mult 30 de zile de la data pronunţării.

Preşedintele Curţii Constituţionale arăta în răspunsul la scrisoare premierului Victor Ponta că în şedinţa din 21 mai, plenul CC, cu unanimitate de voturi, a respins ca neîntemeiată obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că mai multe prevederi din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi ale legii, în ansamblul său, sunt constituţionale, în raport de criticile formulate.

Zegrean preciza că, după redactare, decizia va fi comunicată preşedintelui României și va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Potrivit Constituţiei, din momentul în care primeşte legea pentru promulgare, şeful statului are la dispoziţie 20 de zile pentru a lua o decizie. Acesta o poate promulga, poate cere Parlamentului reexaminarea actului normativ sau poate ataca, la rândul său, actul normativ la Curtea Constituţională.

Cele mai citite

Ciolacu transmite că soarta colaborării dintre PSD și PNL se discută pe 10 iunie

Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat, marţi, că pe data de 10 iunie, ziua de după alegerile locale şi europarlamentare, va avea loc...

Flaviu Hoțopan, fost demnitar al Guvernului României, prins la furat cu camionul!

Un fost demnitar al Guvernului României, Flaviu Hoțopan, a fost prins în flagrant în timp ce încărcă într-un camion închiriat bunurile aflate într-un...

Corabia Piraților Beach Club Avrig – tărâmul exotic cu atracții estivale

Comunicat de presă 14 mai 2024 Vara își intră tot mai serios în drepturi iar iubitorii de momente de relaxare specifice acestui anotimp trebuie...
Ultima oră
Pe aceeași temă