21.8 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialAccident de muncă cu urmări tragice, în Ialomiţa. Ce s-a întâmplat

Accident de muncă cu urmări tragice, în Ialomiţa. Ce s-a întâmplat

Un muncitor a murit, luni, şi un altul a fost rănit după ce un stâlp de înaltă tensiune pe care cei doi bărbaţi lucrau, situat pe un câmp din judeţul Ialomiţa, s-a prăbuşit, informează Mediafax.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa au anunţat că un bărbat în vârstă de 42 de ani a murit, luni, iar un altul, în vârstă de 34 de ani, a fost rănit după ce un stâlp de înaltă tensiune situat pe un câmp, în zona localităţii Ograda, s-a prăbuşit peste cei doi.

Citește și: Incendiu PUTERNIC în Ploiești: Două cisterne încărcate cu produs petrolier au luat foc

Conform sursei citate, cei doi bărbaţi erau urcaţi pe stâlpul metalic pentru efectuarea unor lucrări, când stâlpul s-a prăbuşit, prinzându-l sub el pe bărbatul de 42 de ani.

La locul incidentului s-au deplasat pompierii de la descarcerare şi un echipaj SMURD, precum şi echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Ialomiţa. Înainte de sosirea echipajelor de prim-ajutor, ceilalţi muncitori aflaţi în zonă au reuşit să îl scoată pe colegul lor în vârstă de 42 de ani de sub stâlpul de fier, însă acesta era inconştient şi se afla în stop cardio-respirator.

Paramedicii şi medicii de la ambulanţă i-au făcut timp de 40 de minute manevre de resuscitare, însă fără rezultat, în final fiind declarat decesul.

Citește și: O femeie și copilul ei, LOVIȚI pe trecerea de pietoni

Cel de-al doilea bărbat, rănit în urma incidentului, a fost preluat de un echipaj medical şi transportat la spital, el fiind conştient.

Conform unor surse, cei doi erau angajaţi ai unei firme care are contract cu compania ce asigură furnizarea de energie electrică în judeţul Ialomiţa şi făceau lucrări de reparaţii şi întreţinere la reţeaua de electricitate.

Poliţiştii şi specialiştii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă vor deschide dosare de cercetare în urma acestui incident.

Cele mai citite

România obține 1,5 miliarde de euro din Fondul european de Coeziune pentru refacerea zonelor devastate de inundații

Răspunsul de urgență al Comisiei Europene vine cu alocarea a 10 miliarde de euro, jumătate din sumă fiind pentru Polonia Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von...

Economia mondială arată ca în anii 1920, declară șefa Băncii Centrale Europene

Christine Lagarde spune că există paralele între cele două perioade, dar azi avem instrumente să gestionăm schimbările structurale Economia globală se confruntă cu fisuri comparabile...
Ultima oră
Pe aceeași temă