20.6 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialSeniorul presei clujene a încetat din viață

Seniorul presei clujene a încetat din viață

Unul dintre cei mai apreciați jurnaliști din România a încetat din viață. Virgil Lazăr s-a mutat la Domnul după o suferință îndelungată. Seniorul presei clujene a fost jurnalistul cu cea mai lungă colaborare neîntreruptă la „România liberă“, în istoria de 137 de ani a ziarului nostru. Virgil Lazăr avea 84 de ani și, până în anul morții, a publicat texte în edițiile națională și în cea regională a „României libere“.

De altfel, Virgil Lazăr a fost fondatorul Ediției de Transilvania-Banat a ziarului nostru. În ultimii ani, el a publicat mai cu seamă texte cu caracter documentar în rubrica Aldine, precum și numeroase cărți. De asemenea, el s-a remarcat în calitate de activist civic. Alături de vechea sa prietenă, Doina Cornea, precum și de personalități precum regretatul Ion Rațiu, Virgil Lazăr a militat împotriva xenofobiei și a naționalismului și pentru democratizarea României.

Virgil Lazăr s-a numărat printre cei mai fervenți susținători ai restaurării Monarhiei și a realizat unul dintre primele interviuri acordate presei românești de către Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, Custode al Coroanei României. De asemenea, Virgil Lazăr a fondat, alături de regretatul scriitor Adrian Marino, ziarul local Tribuna Ardealului. Seniorul presei clujene a colaborat și la Radio Europa Liberă. În tinerețe, Virgil Lazăr a fost trimis de prietenul său de o viață, Octavian Paler, să relateze, ca reporter de front, despre conflictul dintre Egipt și Israel. De asemenea, tot Octavian Paler l-a trimis să relateze din țări cum ar fi China și Coreea de Nord, de unde a publicat, după anul 1989, reportaje care dezvăluiau oroarea regimurilor comuniste instalate în cele două țări asiatice.

În perioada comunistă, Virgil Lazăr și-a atras ostilitatea Ambasadei URSS și a fost salvat de la concedierea din presă doar sprijinul de care a beneficiat din partea lui Octavian Paler. În calitate de autor de documentare jurnalistice, Virgil Lazăr s-a remarcat prin descoperirea odiseii detașamantului de voluntari Horea, condus de colonelul Florian Medrea. Toți membrii detașamentului au fost decorați de Majestatea Sa Regele Ferdinand I al României, pentru faptul că, la 1 Decembrie 1918, voluntarii ardeleni i-au păzit pe delegații la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, apoi, în timpul campaniei din anul 1919, au contribuit la zdrobirea Republicii Ungare a Sfaturilor, înființată de bolșevicul Bela Kun.

Reportaje din infernul concentraționar roșu

Unele dintre cele mai interesante reportaje realizate de Virgil Lazăr au fost strânse în cartea sa, “Radiografia unui timp apus“. Marele jurnalist descria cum se derula viața din universul concentraționar din Coreea de Nord. “Am vizitat un sat în care toate casele erau noi, amplasate pe o pantă, foarte aproape una de alta, ulițele fiind, de fapt, un fel de alei. Fiecare casă avea televizor color, prin care li se difuzau două programe, toate inspirate din lupta lui Kim-Ir-Sen. Satul era înconjurat de un zid înalt, care avea la ieșire, pe o latură primăria, iar pe cealaltă postul de miliție. Ni s-a spus că, dimineața, sătenii, la auzul unei trâmbițe, se adună în fața porții, și, cu drapele și panouri “mobilizatoare“, pleacă la munca câmpului“.   

Cele mai citite

Erdogan a grațiat șapte generali închiși pentru puciul din 1997 din Turcia

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a graţiat şapte generali aflaţi în detenţie pentru rolul lor în puciul din 1997 împotriva primului guvern islamist din...

O bonă din București a lovit copilul pe care îl avea în grijă. Femeia a fost reținută

Vineri, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 22 Poliție au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele...

CNAIR va prelua de la Primăria Lugoj construirea unui nou rutier pe centura orașului

CNAIR va construi cu fonduri europene un nod rutier pe DN 6 Centura Lugoj la intersecția cu DJ 680 (lângă producătorul de piese auto...
Ultima oră
Pe aceeași temă