3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecial2,5 milioane euro, posibilă pagubă pentru abonații ENEL

2,5 milioane euro, posibilă pagubă pentru abonații ENEL

Procurorii susțin că o înțelegere frauduloasă a determinat facturi mai mari pentru consumatorii de energie electrică.

Consumatorii de energie electrică abonați la rețeaua ENEL ar fi putut fi păbugiți cu 2,5 milioane de euro, din cauza unei înțelegeri frauduloase între această companie și Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), potrivit unei anchete derulate de DNA.

Procurorii anticorupție susțin că există “suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2013, suspectul Dumbrăveanu Claudiu Sorin (foto), vicepreşedinte ANRE şi membru al Comitetului de Reglementare, a pretins şi a obţinut de la suspectul Gugu Florin, director ENEL, în baza unei înţelegeri anterioare, foloase necuvenite pentru SC ElectroAlfa International SRL, al cărei asociat este suspectul Ciubotaru Gheorghe. Foloasele necuvenite constau în atribuirea a două contracte de execuţie lucrări în valoare totală de 407.199,10 lei, în schimbul îndeplinirii de către Dumbrăveanu Claudiu Sorin a unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, respectiv avantajarea intereselor ENEL, şi anume: micşorarea procentului de reducere a tarifelor de la -6% la -1,3%, majorarea unui spor de eficienţă de la 25% la 50% şi informa­rea ENEL despre faptul că un control nu avea la bază o reclamaţie, ci era în programul anual de control”.

Mai exact, potrivit unui comunicat al DNA, în prima jumătate a anului 2013, Claudiu Dumbrăveanu i-ar fi pus în vedere directorului ENEL Florin Gugu că, în urma descoperirii unei duble taxări a certificatelor verzi către consumatori în anul 2012, ENEL Distribuţie Muntenia este pasibilă de sancţiuni constând în reducerea tarifelor de furnizare a energiei electrice cu 6%. Vicepreședintele ANR i-ar fi comunicat directorului că penalizarea poate fi de numai 1,3% (reprezentând o economie pentru ENEL de 2,5 ­milioane euro, pe seama consumatorilor) dacă firma SC ElectroAlfa International SRL este inclusă în proiectul Smart Meter sau primește contracte de lucrări sau de achiziţie. Procurorii au descoperit că directorul ENEL ar fi ținut cont de solicitare, deşi societatea respectivă practica preţuri peste cele ale pieţei în domeniu. Astfel, arată DNA, între ENEL Distribuţie Dobrogea şi asociaţia compusă din ElectroAlfa International şi alte două firme au fost încheiate în 2013 și 2014 acordurile – cadru de execuţie a două lucrări, plus două contracte subsecvente pentru execuţia de lucrări.

În aceste condiții, colaborarea dintre Claudiu Dumbrăveanu și Florin Gugu ar fi continuat pentru mult timp. De exemplu, primul a intervenit pentru majorarea unui spor de eficienţă în beneficiul ENEL de la 25% la 50%.

Deși anchetatorii au solicitat ares­tarea preventivă a celor doi și a omului de afaceri Gheorghe Ciubotaru, Tribunalul București a decis jude­carea acestora în stare de libertate. Decizia nu este definitivă.

820.000 de euro, pagubă la RATB

O anchetă anticorupție îl vizează și pe fostul director al Regiei Autonome de Transport București (RATB), Viorel Popescu, arestat sâmbătă pentru acuzaţia de abuz în serviciu cu un prejudiciu estimat la 820.000 de euro. Anchetatorii susţin că RATB şi o firmă, care nu avea drept de asistenţă juridică şi reprezentare în instanţă, au încheiat, la 13 martie 2012, un contract de prestări servicii juridice pentru recuperarea unor datorii de la Casa de Asigurări de Sănătate București (CASMB). “Din actele existente la dosar, reiese că în contract se specifică faptul că firma privată avea obligaţia de asistare la controlul efectuat de CASMB faţă de RATB, în vederea rambursării sumelor cuvenite regiei, deşi, în realitate, nu a existat şi nu se prefigura un astfel de control”, arată procurorii. De altfel, susţine DNA, conducerea regiei cunoştea clar, la momentul semnării actelor întocmite de funcţionarii de specialitate ai săi, cuantumul sumelor de bani neachitate de CASMB, defalcate pe unităţi lunare de timp, astfel încât aceste verificări nu se impuneau a fi încredinţate firmei private, prin acel contract. Cercetările au fost demarate în acest caz ca urmare a unei sesizări formulate de Corpul de Control al premierului.

Viorel Popescu a fost ales în func­ţiile de preşedinte al Consiliului de Administraţie al RATB şi de director al regiei în 2011. A condus regia până în septembrie 2012.

Cele mai citite

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...
Ultima oră
Pe aceeași temă