17.4 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecial340 de persoane, urmărite penal în dosarul Omniasig

340 de persoane, urmărite penal în dosarul Omniasig

Zeci de directori Omniasig şi sute de inspectori sunt cercetaţi penal pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, în dosarul poliţelor de asigurare, după ce ar fi falsificat peste 11.670 de poliţe de asigurare facultative.

Şeful Direcţiei de Investigare a Fraudelor din Poliţia Română a explicat, joi, referitor la dosarul poliţelor de asigurare falsificate de la Omniasig, că sunt cercetate penal aproape 340 de persoane, dintre care 292 de inspectori, brokeri şi agenţi de asigurări, la care se adaugă 47 de directori.

„Discutăm despre antedatarea unor poliţe de asigurare a locuinţelor, ­fiind identificate 11.671 de astfel de poliţe. Există suspiciuni privind ­infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual, fiind începută urmărirea penală în cauză. Până în această fază a anchetei, prejudiciul a fost stabilit la 400.000 de euro”, a precizat Ioniţă.

El a mai spus că o prioritate este, în acest moment, recuperarea prejudiciului, drept pentru care bunurile persoanelor şi firmelor implicate vor fi puse sub sechestru.

Angajaţii Omniasig vor fi audiaţi, miercuri şi joi, la sediul Poliţiei Române, de către procurori şi ofiţeri ai Direcţiei de Investigare a Fraudelor.

Prejudiciul produs în acest caz a fost evaluat la aproximativ 400.000 de euro, dar anchetatorii suspectează că suma este mult mai mare.

Procurorii şi poliţiştii au făcut, în 14 mai, 49 de percheziţii la sedii centrale şi la sucursale ale Omniasig din Bucureşti şi din toate judeţele, într-un dosar în care a fost începută urmărirea penală pentru abuz în serviciu şi fals intelectual. Anchetatorii au ridicat atunci înscrisuri şi au audiat mai multe persoane.

Şeful Direcţiei de Investigare a Fraudelor, Alexandru Ioniţă, declara atunci că în ancheta privind societatea de asigurare vor fi verificate peste un milion de documente, urmând să se stabilească modul de operare şi gradul de vinovăţie al persoanelor implicate.

„Suspiciunile pe care noi le avem privesc realitatea şi modul de întocmire al poliţelor de asigurare, pentru care pot să vă spun faptul că nu există nici o suspiciune privind reala lor şi corecta lor întocmire vizavi de persoanele fizice care au beneficiat de aceste poliţe, deci persoane care au beneficiat în mod corect şi de bună-credinţă. Verificările noastre vizează ridicarea acestor documente”, spunea Ioniţă.

Anul trecut, subscrierile Omniasig au scăzut cu 14,2% faţă de 2012, la 881,1 milioane de lei, pe fondul reducerii veniturilor din poliţe RCA şi CASCO cu 11,5%, respectiv 33,1%.   

Cele mai citite

Președintele Iohannis la Casa Albă, într-un moment special al relațiilor bilaterale. România cumpără din SUA avioane F-35, cele mai puternice din lume

Președintele Klaus Iohannis a fost primit de președintele Joe Biden la Casa Albă, în ziua de 7 mai 2024, într-un moment în care România...

Cristos a înviat! Cîrstoiu, nu!

IlustrațieȘ Marian Avramescu Cristos a înviat! Despre Cîrstoiu, acum puțin timp, candidatul comun pentru funcția de primar general al Capitalei din partea coaliției formate...

Macron îl invită pe liderul chinez Xi să viziteze Pirineii

Președintele Franței l-a găzduit marți pe liderul Chinei într-o trecătoare izolată din Pirinei, după ce Xi a vizitat Parisul, într-o călătorie dominată de disputele...
Ultima oră
Pe aceeași temă