21.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialControale în porturile româneşti de la Marea Neagră

Controale în porturile româneşti de la Marea Neagră

Un număr de 25 de nave din cele 38 verificate în această săptămână de echipe formate din reprezentanţi ai sindicatele navigatorilor şi ai autorităţilor portuare au primit avertisment din cauza neregulilor descoperite, transmite Mediafax.

Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor şi reprezentantul Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor în România, Adrian Mihălcioiu, coordonator al acestor verificări în ţara noastră, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că au fost verificate 38 de nave aflate în această săptămână în porturile Constanţa, Constanţa Sud – Agigea şi Midia, iar 25 dintre acestea au primit avertisment.

Printre neregulile cel mai des întâlnite în cadrul acestor controale au fost lipsa contractelor colective de muncă, salarii sub nivelul legal acceptat la nivel internaţional, lipsa certificatelor de asigurare în trei cazuri şi întârzierea la plata salariilor de peste două luni în alte trei cazuri. Adrian Mihălcioiu a precizat că navele cu probleme au fost raportate la nivel internaţional şi vor fi urmărite în toate porturile în care vor ajunge pentru a se vedea dacă şi-au remediat deficienţele, în caz contrar navele putând fi chiar şi reţinute până îşi rezolvă problemele.

Reprezentantul Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor în ţara noastră a mai spus că cele mai multe nereguli au fost întâlnite la şase nave sub pavilion Togo, la câte patru nave pavilion Turcia şi Panama şi la câte trei nave sub pavilion Belize şi Tanzania.

Pe cele 38 de nave inspectate se aflau la bord 463 de navigatori, mai mult de jumătate dintre aceştia fiind sirieni şi filipinezi, a mai afirmat Adrian Mihălcioiu.

El a menţionat că 23 dintre navele verificate aveau peste 20 de ani vechime, doar şapte dintre ele fiind relativ noi, având până în zece ani vechime.

“Sunt nave care nu mai corespund indiferent ce le-ai face şi despre care nu poţi spune că sunt conform convenţiilor internaţionale şi cerinţelor actuale”, a declarat Mihălcioiu.

El a spus că aceste verificări au fost făcute pentru a atrage atenţia asupra standardelor de siguranţă reduse din această zonă de navigaţie şi asupra condiţiilor inacceptabile şi periculoase în care îşi desfăşoară activitatea navigatorii, sperând ca aceste controale să ducă la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă ale navigatorilor din bazinul Mării Negre.

Adrian Mihălcioiu a precizat în zona Mării Negre se întâlnesc multe nave cu probleme, cu vechime mare, care nu au poliţe de asigurare pentru acoperirea reală a riscurilor de îmbolnăviri, accidente şi decese şi unde salariile sunt mici şi de cele mai multe ori neplătite.

Verificările navelor au avut loc în perioada 26-30 mai în porturile Constanţa, Constanţa Sud – Agigea şi Midia. Controale similare au avut loc în această săptămâni şi în celelalte porturi la Marea Neagră din Turcia, Georgia, Rusia, Ucraina, Bulgaria.

Cele mai citite

Iranul a decretat cinci zile de doliu național după uciderea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah

Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a decretat sâmbătă cinci zile de doliu naţional, după moartea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, ucis vineri la Beirut...

Top 7 soluții de care ai nevoie dacă găzduiești o seară cu prietenii vara

Organizezi un party la tine acasă, profitând de faptul că vremea de afară încă este bună? Vezi cum trebuie să te pregătești pentru...

Ministrul Energiei anunţă măsuri speciale pentru a pregăti reţeaua energetică în faţa condiţiilor meteorologice extreme

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat finalizarea unui nou comandament energetic, cu scopul de a pregăti România pentru fenomenele meteorologice extreme prognozate în următoarele...
Ultima oră
Pe aceeași temă