5.4 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialProcurorul Angela Nicolae, în arest la domiciliu

Procurorul Angela Nicolae, în arest la domiciliu

Procurorul Angela Nicolae, de la Parchetul instanţei supreme, şi fiul ei, Daniel Nicolae, vor fi judecaţi în stare de arest la domiciliu, după ce judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au decis să înlocuiască măsura arestului preventiv, informează Mediafax.

Prin decizia instanţei, celor doi li s-a impus să nu ia legătura cu martorii din dosar, în perioada în care vor fi arestaţi la domiciliu.

"Atrage atenţia inculpaţilor Nicolae Eugenia Angela şi Nicolae Daniel, în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau a obligaţiilor ce le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventiv", conform deciziei ICCJ.

Măsura arestului la domiciliu aplicată celor doi este definitivă şi este valabilă până în 25 iunie.

Angela Nicolae, fiul ei şi doi oameni de afaceri au fost trimişi în judecată procurorii DNA după ce procurorul a cerut aproape 88.000 de lei pentru a intereveni în mai multe dosare, a arătat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Conform rechizitoriului întocmit în această cauză, în perioada martie-septembrie 2012 şi în ziua de 16 noiembrie 2012, dar şi în mod repetat, în cursul acestui an, Angela Nicolae ar fi cerut de la omul de afaceri Rami Ghaziri, direct şi prin intermediul fiului său Daniel Nicolae, mai multe sume de bani. În total, ea ar fi pretins de la Ghaziri aproape 112.000 de lei şi 1.500 de euro din care a primit prin intermediul fiului său, în total 82.215,64 de lei.

În schimbul banilor, spun anchetatorii, magistratul a promis că va interveni pe lângă judecătorii din cadrul Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) şi pe lângă magistraţi procurori, astfel încât să îi determine să pronunţe hotărâri favorabile lui Rami Ghaziri şi firmei sale.

"Promisiunea de intervenţie pe lângă judecătorii CEDO avea în vedere un dosar privind o sesizare formulată de SC Avicola Crevedia SA (administrată de Ghaziri Rami), iar promisiunea de intervenţie pe lângă magistraţii români viza un dosar penal, format în baza sesizării Gărzii Financiare, înregistrat iniţial la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi declinat ulterior la DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti", potrivit procurorilor anticorupţie.

Conform sursei citate, între 28 mai şi 12 iulie, fostul procuror al Parchetului general a cerut şi a primit de la Sorin Gheorghe, trimis şi el în judecată, în trei tranşe, suma de 4.500 lei în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă prim procurorul parchetului de pe lângă o judecătorie şi îl va determina să adopte o soluţie favorabilă faţă de un cunoscut al omului de afaceri. Persoana pentru care urma să intervină era cercetată penal într-un dosar aflat pe rolul acelei unităţi de parchet, pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

"În luna august 2013, inculpata Nicolae Eugenia Angela a primit de la inculpatul Gheorghe Sorin, în baza unei înţelegeri infracţionale anterioare, suma de 1.000 lei pentru intervenţia făcută pe lângă un agent de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte – Biroul Rutier, în scopul de a-l determina să nu-l sancţioneze pe Gheorghe Sorin care fusese depistat în timp ce transporta, cu un autoturism, animale, fără documente de provenienţă", spun anchetatorii DNA.

În acest dosar, procurorii anticorupţie au pus sechestru pe un imobil, ce îi aparţine Angelei Nicolae, pentru a acoperi suma de 87.715,64 de lei, bani pe care ea i-ar fi primit sub formă de mită.

Fostul procuror este acuzat de anchetatori de trafic de influenţă. Alături de ea, a mai fost deferit justiţiei şi fiul său, Daniel Nicolae, acuzat de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată, dar şi oamenii de afaceri Rami Ghaziri şi Sorin Gheorghe, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă în formă continuată.

Dosarul urmează să fie soluţionat de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Angela Nicolae şi fiul ei au fost arestaţi în 29 octombrie, după ce procurorii DNA au identificat o reţea de evaziune fiscală în domeniul alimentar, care ar fi prejudiciat statul român cu peste 70 de milioane de euro. În acest dosar cercetările sunt continuate de anchetatori, în el fiind implicaţi mai mulţi oameni de afaceri, printre care şi milionarul Justin Paraschiv.

În aceeaşi zi în care a fost arestată, secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus suspendarea din funcţia de magistrat a Angelei Nicolae, procuror şef de birou în Parchetul instanţei supreme. Ulterior, în 10 decembrie, CSM a luat act de cererea de demisie înaintată de Angela Nicolae.

Cele mai citite

Raport ASF: Piața asigurărilor din România a crescut cu 11% în primele nouă luni din 2024

Valoarea totală a indemnizațiilor brute plătite s-a ridicat la 8 miliarde lei, din care 82% au fost aferente asigurărilor generale Volumul total al activității de...

Raport ASF: Piața asigurărilor din România a crescut cu 11% în primele nouă luni din 2024

Valoarea totală a indemnizațiilor brute plătite s-a ridicat la 8 miliarde lei, din care 82% au fost aferente asigurărilor generale Volumul total al activității de...

Un mort și 15 răniți după un atac rus asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 15 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski,...
Ultima oră
Pe aceeași temă