17.4 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialUngaria. Viktor Orban nominalizează membrii Guvernului

Ungaria. Viktor Orban nominalizează membrii Guvernului

Viktor Orban, premierul Ungariei a prezentat nominalizările pentru cei zece membri ai Guvernului său, a anunţat directorul biroului de presă al prim-ministrului Bertalan Havasi, joi, informează Mediafax.

Opt dintre cele zece nominalizări sunt persoane care au deţinut deja portofolii şi în Guvernul precedent.

Parlamentul a adoptat luni o lege care prevede că Guvernul va funcţiona cu nouă ministere, un ministru fiind fără portofoliu. Va fi format un minister independent al Justiţiei din fostul Minister al Justiţiei şi Administraţiei Publice, în timp ce Ministerul Afacerilor Externe va fi redenumit Ministerul Afacerilor Externe şi Economiei Externe, în timp ce Ministerul Agriculturii va înlocui Ministerul Dezvoltării Regionale. Administraţia publică şi, posibil, dezvoltarea regională vor fi transferate biroului premierului, care anterior funcţiona ca secretariat.

Parlamentul ar urma să înceapă audierea nominalizaţilor la 2 iunie, iar Guvernul ar trebui să depună jurământul la 6 iunie. Premierul ar trebui să numească toţi secretarii de stat până la 15 iunie.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă