Şoferul dubiţei pe care erau lipite afişe ale PMP a fost identificat de poliţiştii clujeni şi va fi amendat, în urma sesizării depuse de PSD Cluj, care reclama că maşina staţiona pe o stradă din Cluj-Napoca în ziua alegerilor.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Gina Pop, a declarat, duminică că în urma sesizării PSD Cluj s-au făcut verificări, iar şoferul dubiţei care avea lipite afişe electorale ale unui partid a fost identificat, informează Mediafax.
Şoferul, în vârstă de 28 de ani, din Cluj-Napoca, va fi amendat pentru continuarea campaniei electorale în ziua votului, sancţiunea fiind cuprinsă, potrivit legislaţiei, între 1.500 şi 4.500 de lei, a adăugat reprezentantul Poliţiei Judeţene Cluj.
Liderii PSD Cluj au reclamat Poliţiei că o dubiţă pe care erau lipite afişe electorale ale PMP era oprită, duminică dimineaţă, pe o stradă din Cluj-Napoca, iar şoferul acesteia a adresat injurii unui reprezentant al social-democraţilor clujeni.
Purtătorul de cuvânt al PSD Cluj, Horea Nasra, declara că dubiţa staţiona pe o stradă din cartierul Gruia, fiind "tapetată" cu afişe electorale ale PMP, iar în momentul în care s-a apropiat de şofer şi l-a întrebat dacă face campanie electorală acesta i-a adresat injurii, apoi a plecat.