15.2 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăAldineEuropenii își votează reprezentanții în PE. După Olanda și Marea Britanie, cehii...

Europenii își votează reprezentanții în PE. După Olanda și Marea Britanie, cehii își aleg vineri eurodeputații

Cehii sunt primii cetățeni din Europa Centrală și de Est care votează la alegerile europarlamentare, după ce Olanda și Marea Britanie au dat, ieri, startul scrutinului, relatează AFP, conform Mediafax.

După ce Olanda şi Marea Britanie au dat startul alegerilor europene, populiştii olandezi conduşi de Geert Wilders au obţinut un rezultat dezamăgitor, potrivit unui sondaj realizat la ieşirea de la urne. Astfel, Partidul Libertăţii (PVV) din Olanda ar urma să obţină 12,2 la sută din voturi, faţă de cele 17 la sută câştigate în urmă cu cinci ani, ceea ce înseamă trei mandate în Parlamentul European, faţă de cinci în 2009.

Primele rezultate oficiale ale alegerilor, care se desfăşoară pe parcursul a patru zile în statele din Uniunea Europeană, vor fi anunţate duminică seara, după închiderea ultimelor birouri de vot, în Italia.

În Cehia, scrutinul începe la ora 12.00 GMT (15.00, ora României) şi va continua sâmbătă, când se vor prezenta la urne şi alegătorii din Slovacia şi Letonia. În celelalte ţări din regiune, alegerilor vor avea loc duminică.

Birourile de vot s-au deschis, de asemenea, tot vineri în Irlanda.

Ţările din Europa Centrală şi de Est, care numără aproape 10 milioane de alegători, vor alege în total 199 dintre cei 751 de eurodeputaţi din Parlamentul European.

Ungaria este singura ţară din regiune care se aşteaptă la un succes al euroscepticilor. Partidul ultranaţionalist Jobbik, cea de-a doua forţă politică din Ungaria, este creditat cu aproape 17 la sută în intenţiile de vot. Partidul Fidesz al premierului Viktor Orban reprezintă, de asemenea, "un euroscepticism destul de pronunţat", potrivit analistului ceh.

În schimb, în Polonia, unde sunt în joc 51 de mandate, Platforma Civică (PO), partidul de centru şi proeuropean al premierului Donald Tusk, este la egalitate cu formaţiunea conservatoare Dreptate şi Justiţie (PiS), în timp ce antieuropenii sunt marginalizaţi categoric.

Chiar şi în Cehia, considerată multă vreme drept cea mai eurosceptică ţară din regiune, proeuropenii ar urma să obţină victoria la alegerile europene. Partidul ANO (centru, populist), aliatul social-democrat CSSD din coaliţia aflată la putere şi TOP 09 (opoziţia de dreapta) sunt considerate favorite în sondaje.

În Slovacia, partidul social-democrat aflat la putere Smer-SD este creditat cu aproape 38 la sută din intenţiile de vot.

În cele trei state baltice, foste republici sovietice, îngrijorarea privind acţiunile Rusiei, este dominantă.

În Letonia, unde etnicii ruşi reprezintă un sfert din populaţie, un partid pro-Putin aflat pe primul loc la ultimele alegeri legislative ar putea câştiga scrutinul european.

În aceste ţări, participarea la vot ar putea atinge aproape 40 la sută şi chiar 50 la sută în Lituania, unde alegerile europene coincid cu cel de-al doilea tur al scrutinului prezidenţial.

În schimb, doar 20 la sută dintre alegători ar urma să se prezinte la urne în Slovacia.

Confruntarea este strânsă între socialişti şi dreapta în Bulgaria, care a intrat în UE în 2007, odată cu România. În România, Partidul Social Democrat al premierului Victor Ponta este dat câştigător de toate sondajele, cu un scor de aproape 40 la sută.

Cele mai citite

De ce să apelăm la Deratizescu pentru servicii de deratizare în Iași

Infestările cu rozătoare reprezintă o amenințare pentru siguranța și igiena oricărui spațiu – fie că este vorba despre locuințe private, sedii de firme sau...

Victoria lui Trump este un apel final pentru progresiștii din Europa

Progresiștii din Europa se confruntă cu un moment decisiv: fie iau măsuri imediate și semnificative pentru a se implica în sprijinirea celor 12 milioane...

Ilie Bolojan confirmă că a vorbit cu Mircea Geoană și Elena Lasconi. Ce s-a stabilit în privința retragerii

Ilie Bolojan, candidat din partea PNL pentru funcţia de senator şi politicianul nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie pentru funcţia de prim-ministru, afirmă că...
Ultima oră
Pe aceeași temă