Unul dintre cei mai iluștri diplomați români a căzut într-o uitare nemeritată. Viorel Virgil Tilea, ambasador al Regatului Român la Londra, are marele merit că a reușit să deschidă ochii guvernelor puterilor democratice occidentale față de amenințarea nazistă. El a reușit, printr-un demers care a șocat lumea diplomatică a Europei interbelice, să convingă Marea Britanie și Franța să pună capăt politicii de conciliere cu o Germanie nazistă tot mai agresivă. Viorel Virgil Tilea a murit în exil. Nepotul său, regretatul lider țărănist Ion Rațiu, a fost unul dintre puținii membri ai exilului care i-au rămas fideli până la capăt acestui lider al emigrației românești.
Descendentul unei familii ilustre
Viorel Virgil Tilea este descedent al familiei Rațiu de Noșlac. El era nepotul de soră al dr. Ioan Rațiu, liderul mișcării Memorandiste a românilor ardeleni din 1892 și al Partidului Național Român din Transilvania. De asemenea, el era vărul lui Iuliu Maniu, artizanul Unirii Transilvaniei cu România din 1918. Viorel Virgil Tilea a devenit doctor în drept al Universității din Viena.
Încorporat în armata austro-ungară în timpul primului război mondial, el a servit ca ofițer, iar în anul 1918, s-a alăturat Consiliului Național Român, ca reprezentant al Partidului Național Român. Viorel Virgil Tilea a fost emisarul românilor ardeleni care a prezentat, la Geneva, reprezentantului special al președintelui SUA, Woodrow Wilson, decizia românilor ardeleni de unire cu Vechiul Regat. În perioada 1919 – 1920, el a devenit secretarul particular al lui Iuliu Maniu, președintele Consiliului Dirigent al Transilvaniei. După ce Alexandru Vaida Voevod a devenit reprezentantul acestui Consiliu Dirigent al Transilvaniei la București, Viorel Virgil Tilea l-a însoțit pe acesta în capitala României, tot ca secretar particular, în perioada octombrie – decembrie 1919. Imediat după ce Regele Ferdinand I l-a numit pe Alexandru Vaida Voevod în funcția de prim-ministru, Viorel Virgil Tilea a fost numit ca atașat dplomatic în cadrul Legației României la Londra. El a participat la Conferința de Pace la Paris, care a adus recunoaștere internațională pentru România Mare.
Viorel Virgil Tilea a activat în cadrul Partidului Național Român condus de Iuliu Maniu, până în anul 1926, când acest partid a fuzionat cu Partidul Țărănesc condus de Ion Mihalache. Apoi, Viorel Virgil Tilea a devenit unul dintre specialiștii în politică externă ai acestui partid și a făcut parte din echipa lui Nicolae Titulescu. Treptat, el a devenit unul dintre apropiații Regelui Carol al II-lea, care i-a încredințat importanta funcție de ambasador la Londra, în anul 1938.
„Incidentul Tilea“
Viorel Virgil Tilea a fost unul dintre primii diplomați care a vorbit deschis despre politica agresivă a Germaniei naziste. Ca ambasador, el l-a adus la Londra pe nepotul său, Ion Rațiu. În anul 1939, în zilele de 16 și 17 martie, în condițiile în care România era legată de Marea Britanie și de Franța printr-un tratat de alianță, el s-a prezentat la Ministerul de Externe al Marii Britanii și i-a convins pe diplomații britanici că Germania nazistă urmărea dezmembrarea României, după modelul deja aplicat în Cehoslovacia. El a reușit să îi convingă pe interlocutorii săi. Acțiunea sa, puțin obișnuită, este cunoscută în istorie drept ”incidentul Tilea”. Oficial, guvernul regal român a dezavuat poziția ambasadorului său, pentru a nu irita și mai mult Germania nazistă. Neoficial, a confirmat informațiile furnizate de el. Viorel Virgil Tilea a reușit astfel să pună capăt politicii de conciliere față de Germania adoptată de Franța și de Marea Britanie, care dusese la dezastruosul Acord de la München din 1938. După instaurarea regimului legionar în România, Viorel Virgil Tilea și-a dat seama că fasciștii români l-ar fi lichidat, așa cum s-a întâmplat, de pildă, cu Nicolae Iorga. El a demisionat și a cerut azil politic în Anglia. Legionarii i-au retras cetățenia română, care i-a fost reacordată de Regele Mihai I. Comuniștii i-au retras-o din nou, în 1938. Viorel Virgil Tilea a fondat Mișcarea Română Liberă și a încercat să coaguleze exilul românesc în jurul său. Mulți dintre exilații anticomuniști au refuzat să colaboreze cu el, din cauza aproprierii prea mari de Regele Carol al II-lea. Însă nepotul său, Ion Rațiu, care i-a rămas fidel lui Viorel Virgil Tilea până la capăt, a reușit coagularea exilului democratic, în Uniunea Mondială a Românilor Liberi, însă abia după moartea unchiului și a mentorului său. Viorel Virgil Tilea a murit la Londra, în 1972.
Viorel Virgil Tilea a fost unul dintre cei mai mari diplomați din istoria României