22.1 C
București
miercuri, 12 iunie 2024
AcasăSportTabăra „Luminiţa“, din nou în administrarea DJST

Tabăra „Luminiţa“, din nou în administrarea DJST

După aproape 11 ani, tabăra „Luminiţa” din staţiunea Eforie Nord este din nou administrată de către Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST).

„Această tabără a fost dată în anul 2004 într-un contract de colaborare pentru 30 de ani unei societăţi private. Noi am considerat că acel contract a fost încheiat fără respectarea legii la momentul respectiv, motiv pentru care am făcut o acţiune în instanţă. Instanţa a anulat respectivul contract, motiv pentru care am preluat tabăra Luminiţa anul acesta, după ce am achitat o sumă pentru o serie de îmbunătăţiri”, a precizat directorul DJST, Claudiu Teliceanu.

Tabăra „Luminiţa” are o capacitate de cazare de 250 de locuri, în camere cu două şi trei paturi, cu baie proprie. Clădirea a fost igienizată, au fost efectuate reparaţii şi s-a zugrăvit. În prezent funcţionează la capacitate maximă. Mai sunt foarte puţine locuri libere pentru a doua jumătate a lunii august. Până acum, 2.400 de tineri au petrecut sejururi în această tabără. Printre aceştia s-au numărat şi studenţi nigerieni care învaţă la Universitatea Maritimă din Constanţa, dar și 900 de tineri români din diaspora, cei mai mulţi din Republica Moldova.

Şi celelalte două centre de agrement administrate de DJST sunt pline de copii care se bucură din plin zilele acestea de mare şi de soare. Aproximativ 3.000 de tineri au optat pentru Eforie Sud, iar 2.000 de tineri pentru tabăra din 2 Mai. Pe de altă parte, 818 tineri constănţeni s-au înscris în această vară pentru a merge în tabere în Prahova, Sibiu, Neamţ şi Iaşi.

Alți 46 de copii din centre de plasament constănţene vor pleca în tabăra Săcelu din judeţul Gorj, iar 94 de tineri cu probleme sociale, dar cu rezultate foarte bune la învăţătură, vor petrece vacanța în centrele de agrement de pe litoral. În această vară, peste 7.000 de tineri se distrează în taberele din Eforie Nord, Eforie Sud şi 2 Mai.   

Cele mai citite

Vaslui: ISU intervine pentru degajarea unor arbori căzuți din cauza furtunii puternice

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui au intervenit, marţi seara, pentru degajarea unor arbori căzuţi din cauza furtunii puternice, potrivit...

Un drum de 2 kilometri a fost inaugurat în nordul Capitalei

Un tronson de drum de 2 kilometri a fost inaugurat în nordul Bucureștiului, între localitatea Tunari și ansamblul Cosmopolis Plaza, urmând să permită conexiunea...

Arnold Gunter Klingeis, președinte al „ Historic Cafes Route”, primește prima vizită oficială a unei delegații din Provincia Potenza

Arnold Gunter Klingeis, noul președinte al Consiliului Director al “Historic Cafes Route” (HCR), a primit, joi, 30 mai, prima vizită oficială din partea unei...
Ultima oră
Pe aceeași temă