Casa Albă a declarat luni că ar putea lua „măsuri suplimentare” pentru a-și apăra aliații care luptă în Siria, potrivit Agerpres.
Siria „nu ar trebui să interfereze” cu acțiunile forțelor antrenate de americani pentru a lupta contra grupării Statul Islamic, în caz contrar ar putea fi luate „măsuri suplimentare” pentru a le proteja, a afirmat purtătorul de cuvânt Josh Earnest, lăsând să planeze amenințarea unor lovituri aeriene împotriva forțelor președintelui Bashar al-Assad, notează France Presse.
Earnest a precizat că în acest stadiu, președintele sirian nu a încercat să perturbe acțiunile grupurilor sprijinite de Statele Unite, dintre care o unitate de 54 de rebeli implicați în provincia Alep începând cu jumătatea lunii iulie în cadrul unui grup de insurgenți numit Divizia 30.
Citește și: Noi critici ale Rusiei la adresa SUA. Ce avertizează Moscova
Dar aceste trupe au fost vizate de Frontul Al-Nosra, filiala siriană Al Qaida, provocând lovituri aeriene din partea Statelor Unite, amintește AFP.
Pentagonul a negat capturarea unor membri ai Diviziei 30 instruiți de Statele Unite.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a anunțat la rândul său că opt dintre acești 54 de rebeli au fost răpiți miercuri seară de Frontul Al-Nosra, care a revendicat apoi răpirea.
Citește și: Filială Al Qaida ar fi CAPTURAT mai mulți rebeli antrenați de americani
Duminică, grupul jihadist a difuzat o înregistrare video afirmând că arată capturarea săptămâna trecută a unor rebeli sirieni antrenați de SUA și acuzați de „colaborare cu Occidentul”.