De ce votează atâția români cu Victor Ponta? Şi cum poate fi oprit

Potrivit ultimelor sondaje de opinie, Victor Ponta creşte în opțiunile de vot în comparație cu toți ceilalți potențiali competitori la alegerile prezidențiale. Cum poate fi explicat acest lucru, în condițiile în care Ponta dovedeşte în fiecare zi că este depăşit de funcția pe care o deține, că nu este capabil să gestioneze nici dosarele economice şi, mai grav, nici pe cele de securitate națională şi că nu îl califică nimic pentru cea mai înaltă funcție în stat? Să fie un episod de sminteală națională sau de altceva?

Andrei Pleşu se îndoieşte într-un text că națiunile o pot lua razna, dar avertizează că Victor Ponta „e «mai razna» decât ne-am fi putut închipui. E foarte razna. Am putea însă, dacă-l votăm, să ajungem chiar mai razna decât el!“. Şi totuşi, aproximativ 42% din alegători par dispuşi să îl voteze pe acest om „foarte razna“ în funcția de preşedinte, cu 5% mai mulți decât în luna ianuarie. Ce anume face ca vreo patru-cinci milioane de români să îi încredințeze acestui personaj soarta lor şi a țării? Potrivit sociologului Barbu Mateescu, în turul al doilea ar putea ajunge chiar la opt sau nouă milioane de voturi şi, în pofida percepției generale, cu cât mai mulți alegători se vor prezenta la vot, cu atât şansele ca Ponta să obțină o victorie mai clară sunt mai mari, ceea ce, dincolo de tragedia implicită, ar infirma aprecierea profesorului Pleşu că națiunile nu o pot lua razna.

Putem invoca multe explicații, de la electoratul captiv PSD, la eficiența baronilor locali şi până la baza electorală stabilă pe care a avut-o FSN de când a moştenit partidul comunist. O explicație plauzibilă o poate constitui şi aversiunea constantă a unei părți a populației (mai eterogenă decât s-ar crede) față de preşedintele Traian Băsescu, alimentată de aparatul de propagandă al televiziunilor pretinse de ştiri şi, mai nou, de televiziunea națională. Este un instrument puternic, care izolează populația de „telespectatori“ de lumea reală şi creează o lume paralelă, în care ceea ce se întâmplă în altă parte nu există sau este lipsit de importanță. În această lume, de exemplu, episodul proprietății prezidențiale de la Nana este mai important decât Crimeea, iar Victor Ponta se simte în largul său în această lume. Lucrurile nu au stat de la început aşa, cel puțin declarativ, când Ponta se arăta dezgustat de asocierea cu Voiculescu, pe care o cedase suveranului Crin Antonescu până când dl Antonescu a înțeles că, de fapt, cel tras pe sfoară era el însuşi. Doamne fereşte de vreo simpatie pentru Crin Antonescu, dar când omul a fost atât de clar tras pe sfoară de Ponta şi Voiculescu, atunci cum se pot transfera voturile lui Antonescu la Ponta? Cum ajunge călăul politic să fie perceput ca victimă? Este adevărat, Ponta are o echipă de spin-doctors care îi livrează cu promptitudine reacții publice care nu au nimic de-a face cu realitatea, dar pot fi eficiente. La fel, propaganda lui Voiculescu şi Ghiță poate fi extrem de eficientă, cum era nu demult şi Realitatea TV, în a izola populația de lume şi a crea o lume paralelă în care Băsescu era de vină pentru orice chiar dacă nu era aşa. Dar nu este mai puțin adevărat că a eşuat întotdeauna să direcționeze voturi. A reuşit să le adune la USL, şi acesta este motivul pentru care PSD recurge la trucul cu „USL trăieşte“, să adune o mare masă de nemulțumiți, dar nu a reuşit să le direcționeze, de exemplu, spre partidul lui Voiculescu, care nu poate spera la pragul electoral.

Să fie Ponta expresia simbolică a acestei nemulțumiri latente? Poate, dar, dacă este aşa, atunci oamenii săi de imagine au făcut o treabă excelentă, pentru că omul este exact opusul acestor speranțe sociale care s-au pus în el. Este devotat intereselor companiilor mari, care-i aduc bani la buget, şi nu-i pasă de antreprenorii mici şi mijlocii, iar „clasa muncitoare“ reprezintă mai degrabă o sursă de iritare constantă. Pensionarii sunt sursă de voturi şi atât şi de aceea trebuie ținuți în stare de precaritate, ca să ştie de unde le vin banii şi medicamentele. Dar asta înseamnă că este posibilă şi demistificarea, că omul poate fi arătat cu adevăratul său chip.

Ura sa față de intelectuali scoate în evidență complexul parvenitului pentru care educația este moft şi tot ceea ce contează sunt banii şi, mai ales, Puterea. Dar acest lucru îi expune şi slăbiciunea. Într-un editorial co-semnat de fostul director al CIA, James Woolsey, în Wall Street Journal, acesta descrie „Cum să-l lovim pe Putin acolo unde îl doare“ şi propune o serie de măsuri de diversificare nesubvenționată a surselor de combustibili pentru transport care ar aduce petrolul de la 117 dolari barilul la 60 și care ar ruina Rusia. Ideea este bună. Dacă Opoziția vrea să îl împiedice pe Ponta să obțină monopolul Puterii pe care în mod atât de ostentativ îl construieşte, atunci acesta ar trebui lovit acolo unde îl doare. Bani, abuzuri, compromisuri şi victimele pe care le-a lăsat în urmă în timp ce se dădea cu bărcuța. Înainte ca toată națiunea s-o ia razna.