3.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCreditele cu dobândă subvenționată pentru IMM-uri, suspendate un an

Creditele cu dobândă subvenționată pentru IMM-uri, suspendate un an

Programul Mihail Kogălniceanu, prin care firmele mici şi mijlocii puteau obţine credite de până la 400.000 de lei, cu dobândă subvenţionată, a fost suspendat în acest an, a declarat ministrul delegat pentru IMM-uri, mediu de afaceri şi turism, Florin Jianu. Acesta nu a precizat motivul, spunând că își va motiva decizia în urma unei analize, potrivit Mediafax.

Prin programul Mihail Kogălniceanu, lansat în 2011, firmele mici şi mijlocii puteau obţine o linie de credit, în valoare maximă de 400.000 lei/firmă/an, beneficiind de mai multe facilităţi, acordate împreună sau separat, cea mai importantă fiind dobânda total subvenţionată.

Subvenţia acordată IMM-urilor de la bugetul de stat de către Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri si Turism, reprezenta 100% pentru creditele în lei, dar nu mai mult de 9% pe an din soldul sumei utilizate din linia de credit acordată. De asemenea, se acordau garanţii în numele şi în contul statului acordate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.

Valoarea liniei de credit nu trebuia să depăşească 30% din cifra de afaceri realizată în anul precedent conform situaţiilor financiare anuale, în situaţia în care beneficiarul programului are în derulare şi alte facilităţi de credit pe termen scurt. Dacă beneficiarul programului nu are în derulare alte facilităţi de credit pe termen scurt, valoarea maximă a liniei de credit acordate putea ajunge la 50% din cifra de afaceri realizată în anul precedent.

Linia de credit cu dobândă subvenţionată şi/sau, după caz, cu garanţie de stat este de maximum un an, perioada de rambursare a creditelor fiind stabilită de instituţia de credit care a acordat creditul conform normelor interne ale acesteia.

Sumele trase din linia de credit puteau fi utilizate numai pentru cheltuieli privind aprovizionarea, producţia, desfacerea, pentru lucrări şi/sau prestarea de servicii, pentru constituirea, prelucrarea, valorificarea stocurilor şi chiar pentru activităţi de training, consultanţă fiscală sau juridică.

În 2013, bugetul pentru acest program a fost de 16 milioane de lei, în timp ce plafonul garanţiilor era de 300 milioane de lei.

Anul trecut aproape 1.800 de firme mici şi mijlocii au depus cereri de finanţare în cadrul acestui program.

IMM-urile pot obţine finanţare şi sprijin al afacerilor de la Departamentul pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism prin alte şase programe, la care se adaugă schema de minimis, prin care se acordă ajutoare de până la 100.000 de euro.

Cele mai citite

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...
Ultima oră
Pe aceeași temă