20 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSportPreocupările de vacanță ale aleșilor: castanii, Facebook-ul și violatorii

Preocupările de vacanță ale aleșilor: castanii, Facebook-ul și violatorii

Pentru că sunt în vacanță prelungită, parlamentarii de Constanța au idei și timp să le pună în aplicare. Astfel, prin declarații sau fapte mai mult sau mai puțin iscusite, reușesc să atragă atenția celor care i-au ales. Independentul Remus Cernea a ajuns în weekend în Constanța pentru a salva un… castan.

”Am primit o solicitare din partea unor locuitori de pe Bulevardul Lăpușeanu, care spuneau că un castan vechi de 30 de ani, din fața blocului în care locuiesc, urma să fie tăiat”, a spus deputatul de Constanța. Vineri dimineață, acesta a ajuns în fața castanului pentru a-l apăra de la ”execuție”. Era pregătit chiar să se lege cu lanțurile de copac. Un copac ce urma să fie tăiat pentru că proprietarul unui apartament de la parter și-a amenajat un spațiu comercial, iar acum copacul îi stă în dreptul intrării. Remus Cernea nu a mai fost nevoit să se lege de pom. Un reprezentant al Primăriei Constanța a venit la fața locului și a promis că nimeni nu se va atinge de copac. A șters chiar și X-ul desenat cu vopsea roșie pe trunchiul său.

”Cred că trebuie să demonstrăm respect pentru mediu, pentru copaci, pentru spațiile verzi din orașe. Oricum, Constanța este un oraș văduvit de spații verzi, sunt foarte puține comparativ cu alte orașe din România și cu necesarul pentru cetățenii lui. Sunt bucuros că reprezentanții primăriei au venit și au confirmat că renunță să taie acest copac. Ca urmare a demersurilor cetățenilor din zonă, primăria nu dă curs solicitării făcute de proprietarul acestui magazin pentru a tăia copacul, ni s-a confirmat acum asta”, a spus Cernea.

Facebook-ul, interzis pentru copii

Un alt deputat, Florin Gheorghe, are o altă temă de vacanță: să interzică minorilor site-ul de socia­lizare Facebook. ”Au fost foarte multe cazuri de minori care au accesat site-uri de socializare şi au fost foarte multe cazuri de violuri şi răpiri. Am considerat că trebuie să atragem atenţia”, spune acesta. Studiile arată că opt din zece copii români au cont pe reţelele de socializare, arată un studiu european. Cu toate acestea, Facebook interzice, teoretic, accesul copiilor sub 13 ani. Nimeni nu verifică însă dacă la înregistrare utilizatorii trec anul real de naştere. Deputatul UNPR i-a scris ministrului pentru societatea informaţională: „Poate restricţiona direct operatorul de internet sau să i se ceară acordul părintelui să îi spună că se doreşte..ştiţi? Sunteţi de acord?”.

Violatorii, castrați chimic

Senatorul Marian Vasiliev se gândește în această vară cum să facă pentru ca proiectul de lege privind castrarea chimică a violatorilor să treacă. A propus din 2013 acest lucru și acum este convins că proiectul va ajunge în dezbaterea colegilor săi la începutul noii sesiune parlamentare. ”Nu este o măsură pe viaţă şi cred că o vom extinde şi pe violatorii recidivişti. Polonia are o astfel de lege ca măsură punitivă. Insist asupra faptului că nu e castrare, e un tratament hormonal, obligatoriu pentru pedofili şi violatori recidivişti. Pedofilul sau violatorul recidivist execută pedeapsa diminuată pentru acceptarea tratamentului chimic şi beneficiază de consiliere psihologică. Astfel, el poate fi trasformat în om normal, cu înclinaţii normale”, menționa parlamentarul la momentul anunțului că promovează o astfel de lege.   

Comunicare zero

Există și o serie de parlamentari care nu s-au remarcat cu nimic în acest mandat, nici în timpul sesiunii parlamentare, nici în timpul vacanțelor. Aleși în colegiile din Constanța, aceștia au trecut rar prin județ și nu au susținut conferințe de presă pentru a-și prezenta activitatea. Andrei Condurățeanu, Mădălin Voicu, Manuela Mitrea sunt numai trei dintre exemplele de parlamentari din afara județului.

 

Remus Cernea și castanul care nu va mai fi tăiat

Cele mai citite

Sorin Grindeanu a dat avizul proiectului Drumului Expres Focșani – Brăila

Ministerul Transporturilor a aprobat joi, 23 mai 2024, indicatorii tehnico-economici pentru Drumul Expres Focșani-Brăila, o investiție estimată la aproximativ un miliard de Euro, a...

Mai mult de 140 de persoane ale zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit au aterizat în Singapore

Peste 140 de pasageri și membri ai echipajului zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit în timpul unor turbulențe puternice, au ajuns,...

Preşedintele Iohannis a semnat decretul pentru acreditarea lui Sebastian Mitrache ca ambasador al României în Arabia Saudită

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind acreditarea lui Sebastian Mitrache în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Regatul Arabiei...
Ultima oră
Pe aceeași temă