11.1 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialCâte locuri de parcare sunt amenajate în Constanţa, pentru Ziua Marinei Române

Câte locuri de parcare sunt amenajate în Constanţa, pentru Ziua Marinei Române

Turiștii și localnicii care vor merge să asiste, sâmbătă, la festivitățile organizate cu prilejul Zilei Marinei Române, pe faleza Cazinoului, vor avea la dispoziţie spaţii de parcare pentru peste 1.500 de autoturisme, informează Mediafax. 

Potrivit reprezentanților Grupării Mobile “Tomis” Constanţa, peste 150 de jandarmi vor fi prezenți, sâmbătă, în zona peninsulară a municipiului Constanța, urmând să acţioneze împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice pentru siguranţa persoanelor care vor asista la festivitățile de Ziua Marinei, ce vor avea loc, între orele 09.00 şi 14.00, în zona Faleză Cazino – Portul Tomis.

Deoarece la această sărbătoare participă un public numeros, pentru prevenirea incidentelor nedorite, Jandarmeria Constanţa le recomandă cetățenilor să fie atenți la bunurile, obiectele personale (genți, poșete, bagaje etc.) şi să nu poarte obiecte de valoare care pot atrage atenția unor persoane certate cu legea.

Totodată, pentru facilitarea parcării autoturismelor participanţilor, afluirii şi defluirii acestora, separarea fluxurilor de acces pietonal faţă de cele auto şi evitarea producerii de ambuteiaje sau aglomerări de grupuri de persoane, în zonă vor fi asigurate mai multe parcări, care vor putea primi peste 1.500 de autoturisme.

Astfel, cele două spaţii de parcare din exteriorul portului maritim, cuprinse între Poarta 1 şi Poarta 1 bis, pot primi aproximativ 700 de autoturisme, în parcarea cuprinsă între strada Termele Romane şi gardul împrejmuitor al incintei portului maritim vor intra aproximativ 120 de autoturisme, iar în spaţiile de parcare din zona Judecătoriei Constanţa şi de pe strada Traian, pe tronsonul cuprins între Judecătorie şi indicatorul de acces interzis în piaţa Ovidiu, alte aproximativ 400 de autoturisme. De asemenea, se va putea parca și pe prima bandă de mers a străzii Termele Romane, pe sensul de la Poarta 2 spre Poarta 1 a portului, unde vor mai putea fi parcate alte aproximativ 300 de autoturisme.

Jandarmii atrag atenția că, pentru fluidizarea traficului pietonal şi evitarea blocajelor rutiere, accesul autovehiculelor va fi restricţionat, între orele 07.00 – 15.00, pe bulevardul Regina Elisabeta, între intersecţia cu strada Termele Romane şi strada Remus Opreanu, pe strada Remus Opreanu între intersecţia cu Regina Elisabeta şi strada Marinei și pe strada Marinei, începând cu intersecţia acesteia cu strada Remus Opreanu şi până în dreptul Hotelului Palace.

Mii de persoane sunt aşteptate să asiste, sâmbătă, la festivitățile prilejuite de Ziua Marinei, organizate ca în fiecare an pe faleza din apropierea Cazinoului din Constanţa.

Potrivit Statului Major al Forțelor Navale, anul acesta, sărbătorirea Zilei Marinei Române are loc în contextul împlinirii a 155 de ani de la crearea Marinei Militare Române moderne de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în anul 1860.

Acţiunile din 15 august, când se sărbătorește Ziua Marinei, se vor derula, la Constanţa, pe platoul din faţa Comandamentului Flotei Navale. Acestea vor cuprinde un ceremonial militar și religios, sosirea Zeului Neptun şi exerciţii demonstrative, pe faleza Cazinoului, în faţa Comandamentului Flotei, urmate de jocuri marinăreşti, în portul turistic Tomis, precum şi aprinderea pavoazului electric pe nave şi retragerea cu torţe.

Ziua Marinei Române a fost oficializată ca onomastică a marinarilor români la data de 15 august 1902, iar de peste un secol sărbătoarea marinarilor atrage atenţia publicului atât prin ceremonii militare şi religioase, cât şi prin momente specifice vieţii şi tradiţiilor marinarilor – parade navale, exerciţii demonstrative, competiţii şi jocuri marinăreşti.

 

Cele mai citite

FOTO Sărbătoare uriașă pentru FCSB, noua campioană a României

Deși a pierdut, la București, meciul cu CFR Cluj, FCSB a sărbătorit câștigarea titlului de campioană a României. Meciul FCSB - CFR Cluj, disputat în...

Reacția purtătorului de cuvânt al BOR, după ce Elveția a câștigat Eurovisionul: „Victoria lui Nimeni. Un imn înălţat non-binarităţii”

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), a reacționat dur după ce interpretul elvețian Nemo a cucerit marele trofeu de la...

Din 13 mai, o nouă ediție Tezaur: Dobânzi neimpozabile de până la 6,85% pe an la titlurile de stat

Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de...
Ultima oră
Pe aceeași temă