3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialSamsung, investiții masive în biotehnologie

Samsung, investiții masive în biotehnologie

Samsung Group și-a transformat divizia de electronice în cel mai mare producător de smartphone-uri din lume și a devansat Apple, iar acum intenționează să investească cel puțin două miliarde de dolari în industria biotehnologiei, pentru a deveni o forţă în domeniu, informează Bloomberg.

Grupul de electronice din Coreea de Sud va face investiții masive în biofarmaceutice, inclusiv în segmentul produselor biosimilare, care sunt versiuni mai ieftine dar identice ale medicamentelor biotehnologice originale, ale căror patente au expirat.

Farmaceuticele biosimilare sunt medicamente biologice, adică medicamente al căror ingredient activ este produs din organisme vii, cum ar fi celule de plante sau animale, bacterii, virusuri sau drojdie. Medicamentele convenţionale sunt fabricate de obicei prin sinteză chimică, potrivit informaţiilor de pe site-ul Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România.

Samsung, cu venituri anuale de 327 de miliarde de dolari, vrea să se dezvolte în domeniul biotehnologiei, industrie care potrivit estimărilor ar urma să genereze în cinci ani vânzări de peste 220 de miliarde de dolari. Pe măsură ce piaţa electronicelor ajunge la saturaţie, preşedintele grupului, Lee Kun Hee, a început să investească în noi domenii care să susţină dezvoltarea Samsung.

„Suntem încă la început. Suntem o companie Samsung. Mandatul nostru este să devenim numărul 1 oriunde ne implicăm, aşa că obiectivul pe termen lung este să devenim o companie farmaceutică importantă la nivel mondial”, a declarat Christopher Hansung Ko, director general la divizia Samsung Bioepis a grupului.

În centrul acestor planuri se află produsele biosimilare. Samsung intenţionează să vândă în 2017 prima sa versiune a medicamentului Enbrel al companiei Amgen, destinat tratării artritei, precum şi o versiune a produsului Remicade, pentru tratamentul afecţiunilor autoimune, fabricat de Johnson&Johnson.

O altă divizie, numită Samsung Biologics, are contracte pentru fabricarea medicamente bio sub brandul unor companii farmaceutice mari.

Preşedintele Lee este în prezent internat în spital în stare stabilă, după ce a suferit un atac de cord în urma căruia a fost operat.

Între concurenţii Samsung pe piaţa produselor biosimilare se numără Pfizer şi Amgen.

Europa şi Japonia acceptă produsele biosimilare, dar în Statele Unite nu au fost stabilite încă reglementări specifice şi nici nu au fost încă aprobate astfel de produse.

Autorităţile americane analizează o sertie de probleme, inclusiv ce fel de cercetări sunt necesare pentru a permite ca versiunile mai ieftine să înlocuiască în farmacii medicamentele originale.

Producerea unor versiuni identice cu originalul, dar mai ieftine, este mai dificilă decât fabricarea medicamentelor generice, întrucât factori precum temperatura pot afecta produsele.

Vânzările de medicamente biosimilare ar putea creşte la 24 de miliarde de dolari în 2019, de la 1,2 miliarde de dolari în 2013, iar pieţe cum este cea a Statelor Unite s-ar putea dezvolta expondenţial odată ce vor fi stabilite reglementările, potrivit estimărilor din ianuarie ale companiei de consultanţă Frost & Sullivan.

Samsung intenţionează să aducă pe această piaţă o nouă perspectivă şi să ia rapid decizii. Cele două divizii bio ale grupului au 800 de angajaţi, grupul fiind cea mai mare companie de biotehnologie din Coreea de Sud.

Istoria grupului scoate în evidenţă spiritul competitiv al Sammsung. Compania a fost înfiinţată în 1938 de Lee Byung Chull, avea 40 de angajaţi şi exporta orez, fidea şi alte produse. Fiul său, preşedintele Samsung Electronics şi cel mai bogat om din Coreea de Sud, a transformat divizia în cea mai mare companie de tehnologie din Asia.

Samsung a lansat primul smartphone Galaxy S cu sistem Android în 2010 şi a inundat piaţa cu aparate cu preţuri diferite, devansând Apple în privinţa vânzărilor.

Produsele biosimilare sunt deseori versiuni ale unor medicamente scumpe, pentru tratarea unor boli precum cancerul şi artrita, fiind mari generatoare de venituri.

Samsung Biologics, înfiinţată în parteneriat cu Quintiles Transnational, a convenit în octombrie să fabrice medicamente biologice pentru o divizie a Roche Holding. Samsung Biologics are şi un parteneriat cu Bristol-Myers Squibb.

Samsung Bioepis, companie mixtă a Samsung cu Biogen Idec, dezvoltă alte produse biosimilare, între care versiuni ale medicamentului Herceptin al Roche, pentru cancerul mamar, şi medicamentul pentru diabet Lantus, al Sanofi.

Grupul Samsung anticipează să genereze venituri de este 1,8 miliarde de dolari pe an din biofarmaceutice, până în 2020.

Cele mai citite

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...
Ultima oră
Pe aceeași temă