1.3 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDe ce reducerea CAS nu este posibilă

De ce reducerea CAS nu este posibilă

Reducerea CAS cu 5 puncte procentuale va fi foarte greu de realizat, dacă nu se îmbunătăţeşte colectarea încasărilor, în condiţiile în care în primul trimestru nerealizările la buget au fost de peste un miliard de lei din taxe şi impozite, spune Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.

„Având în vedere că pe primele trei luni neîncasările la buget sunt de peste un miliard de lei numai din taxe şi impozite, rectificarea bugetară nu are cum să fie decât negativă, dacă nu se îmbunătăţeşte semnificativ colectarea, iar discuţia legată de CAS devine una extrem de complicată. Discutăm de un impact din reducerea de CAS cu cinci puncte procentuale de 2,5 miliarde lei pe şase luni, pe un an sunt cinci miliarde de lei. Sunt sume foarte mari, chiar şi pentru buget, şi nu pot fi foarte uşor obţinute”, a afirmat vineri Dumitru în cadrul unei conferinţe de presă. Dată fiind execuţia bugetară din primele trei luni, există o probabilitate mică să fie introdusă o măsură în urma căreia se reduc semnificativ veniturile bugetare, cel puţin pe termen scurt. „Discutăm de un impact de două miliarde şi ceva de lei de reducere pe CAS, măsură care ar fi absolut binevenită pentru mediul de afaceri şi pentru economie în general, dar de unde găsim aceşti două miliarde şi ceva de lei?! Eu zic că ar trebui făcută şi soluţii există, important e să vrem să facem lucrul acesta. Soluţiile sunt relativ simple, deşi sunt foarte greu de implementat”, a precizat Dumitru.

1,5 milioane de persoane nu plătesc taxe sau impozite

Economistul a punctat că trebuie extinsă baza de contribuabili la sistemele de asigurări de sănătate şi cele de pensii, în condiţiile în care sunt şase milioane de pensionari şi „patru milioane şi ceva” de salariaţi. „Pe lângă cei patru milioane şi ceva de salariaţi care lucrează în economia formală, discutăm de 1,5 milioane de persoane, din calculele Consiliului Fiscal, care nu plătesc nici un fel de taxe şi impozite, fiind în economia subterană. Atunci, dacă măcar o parte din acei oameni care lucrează în economia neagră ar fi trecuţi în sistem oficial, lucrurile s-ar simplifica”, a mai spus Dumitru.

El spune că din cota legală de CAS de 45% pentru un salariat, se ­colectează doar puţin peste 30%, întrucât o ­mare parte din forţa de muncă se află în economia informală şi există ­multe scutiri de CAS în diverse zone, cu ­categorii sociale „care sunt pe alte forme de remunerare, plătesc contribuţii de asigurare mai mici”.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Marea Britanie a făcut primul pas pentru eliminarea definitivă a fumatului

Legea care vizează transformarea treptată a Regatului Unit într-o ţară fără fumat a depăşit marţi o primă etapă în parlament, unde a fost adoptată...

Jair Bolsonaro ar putea fi inculpat pentru participare activă la un proiect de lovitură de stat împotriva succesorului său Lula da Silva

Fostul preşedinte brazilian de extremă-dreapta Jair Bolsonaro "a participat activ" la un proiect de lovitură de stat menită să împiedice revenirea la putere a...

Derby-ul serii în Liga Campionilor: Bayern Munchen-Paris Saint-Germain 1-0

Bayern Munchen a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0, marţi seara, pe Allianz Arena, într-un meci din etapa a cincea a Ligii...
Ultima oră
Pe aceeași temă