6 C
București
joi, 9 ianuarie 2025
AcasăSpecialLocuitorii UE risipesc 22 de milioane tone de hrană pe an. Câtă...

Locuitorii UE risipesc 22 de milioane tone de hrană pe an. Câtă mâncare aruncă românii

Locuitorii Uniunii Europene (UE), în frunte cu cei din Marea Britanie, risipesc 22 de milioane de tone de hrană pe an, potrivit unui studiu realizat la cererea UE și publicat în Environmental Research Letters. Românii sunt cel mai puțin risipitori dintre locuitorii statelor studiate, relatează pourquoidocteur.fr, citat de Agerpres. 

Studiul a fost alcătuit pe baza datelor furnizate de șase cercetări naționale despre risipa alimentară — Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Finlanda, Germania și România. Realizatorii studiului au recunoscut dificultatea de a măsura risipa din cauza absenței unor date fiabile, astfel încât au încercat să o cuantifice prin consumul de resurse care a servit la producerea ei – apă și azot.

În acest scop, cercetătorii au măsurat amprenta de azot și de apă a populațiilor, doi indicatori de producere a hranei, furnizați de FAO (Food and Agriculture Organization).

Prin asocierea datelor, au reușit să afle că fiecare locuitor al Marii Britanii risipește echivalentul unei cutii de conserve pe zi. Românii, care sunt cel mai puțin risipitori dintre locuitorii statelor studiate, risipesc un măr pe zi de persoană.

Fără nicio surpriză, alimentele care se risipesc cel mai mult sunt fructele, legumele, cerealele și carnea. Potrivit autorilor, s-ar putea evita 80% din mâncarea risipită.

Extrapolând datele la celelalte state ale UE, cercetătorii au ajuns la concluzia că europenii risipesc anual 22 de milioane de tone de hrană, ceea ce corespunde unei pierderi de apă (necesară pentru producerea acestor alimente) de 57 de kilometri cubi pe an, încheie pourquoidocteur.fr.

Cele mai citite

Ilham Aliyev, președintele azer: Armenia e un „stat fascist”

Președintele azer Ilham Aliyev a catalogat Armenia drept un „stat fascist” și amenință că va „distruge” această țară dacă nu va fi imediat dezarmată,...

Ghidul complet al simbolurilor de pe etichetele detergenților profesionali

Detergenții profesionali sunt esențiali în activitățile de curățenie din diverse domenii, de la spitale și unități de alimentație publică, până la hoteluri și...

Kurzii din Siria s-au înțeles cu noua putere de la Damasc pentru a menține unitatea țării

Liderul forțelor kurde siriene care au stabilit o administrație autonomă în nord-estul țării a declarat miercuri pentru AFP că a convenit cu noua putere...
Ultima oră
Pe aceeași temă