Oaspeți de seamă am avut la redacția „României libere”, numindu-i astfel pe profesorul Ion Iovcev, directorul Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol, profesoara Raisa Pădurean, directoarea adjunctă a școlii, Petru Grozavu, editorialist la "Ziarul de Gardă" din Chișinău și Maria Bulat Saharneanu, director de programe la postul de Radio „Vocea Basarabiei”. Am vorbit despre situația dramatică a românilor din Transnistria. Și mai ales despre viitorul lor, tot mai incert.
(Galeria foto conține imagini din căminul de nefamiliști în care locuiește profesoara Raisa Pădurean)
Despre viața românilor din Transnistria se știe atât de puțin. Oamenii aceia nu vor să vorbească despre necazurile prin care trec. Și totuși vine un moment în care îți ajunge cuțitul la os, cum se spune. Și atunci vorbești cu năduf despre tot ceea ce ți se întâmplă. Iată, de pildă, viața pe care o duce Raisa Pădurean, directoarea adjunctă a Liceului "Lucian Blaga" din Tiraspol. O femeie în puterea vârstei care de 20 de ani locuiește într-un cămin de nefamiliști a unei foste întreprinderi din "capitala" așa-zisei republici Nistrene.
Raisa îmi spusese, cu câteva zile în urmă, despre situația aceasta. Am rugat-o să facă niște poze ale camerelor de cămin, ale bucătăriei la comun, ale holurile căminului. Nu numai directoarea adjunctă locuiește aici, ci și alți profesori din unicul liceu românesc din Tiraspol. Deci interlocutoarea mea nu are altă casă, în afară de camera aceasta de cămin. Femeia, cu ochii aproape umeziți de lacrimi, tace. Ce răspuns să mai dea. Să-și ia casă proprie? Dar oare cu ce bani? O întreb de salariu. și spune că acesta nu e mai mare de 250 de euro. Aproape că nu mai e nevoie să spui despre cum îți asiguri mâncarea.
Subiectul devine mult prea delicat pentru un om care, de la o lună la alta, se împrumută. A fost, povestește ea, pe la diverse bănci din Republica Moldova, să vadă dacă poate să ia un împrumut mai mare. Vrea să aibă propria ei casă. Pentru a lăsa ceva în urmă celor doi copii pe care-i are. De soț își amintește la timpul trecut și spune doar atât – Dumnezeu să-l odihnească! Singură se zbate pentru existență. Revin la încrecarea de-a lua împrumut la o bancă din Chișinău,pentru casă. Nimic, nicio șansă! Ce garanții poți să dai? Și, mai ales, ce bancă îți acordă împrumut când ai un salariu atât de mic?
O viață trăită în căminul de nefamiliști
Viața de cămin este deja cunoscută de cei care au trecut, și în România, prin asemenea experiențe. Dar asta când erau tineri, elevi sau studenți. Dar să rămâi o viață întreagă în cămin? Și măcar dacă ai avea măcar liniște. Ce să povestească acum Raisa Pădurean? Despre ororile prin care au trecut școlile românești din stânga Nistrului, când au fost atacate de milițienii nistreni și de cazaci? Când cărțile în limba română au fost scoase în curte și arse? Sau despre literele românești de pe tablă, împușcate?
Ar mai putea să povestească și despre anul 2004, când din nou școlile au trecut prin foc și pară. Devastări și alungarea elevilor și a profesorilor. Unde se întorc dascălii de la Liceul "Lucian Blaga", seara, când spun că ajung acasă? Raisa merge în camera ei de cămin. Cu bucătăria la comun. Tot la comun și un spațiu unde sunt uscate rufele. Aceasta e viața din spatele cuvintelor frumoase care se spun despre lupta profesorilor români din Transnistria pentru supraviețuirea limbii române.
Riscul de a pleca în bejenie crește de la o zi la alta
Acum, când liderii autointitulatei republici Nistrene au cerut oficial ca acest teritoriu să intre în componența Federației Ruse, românii din Transnistria își pun tot mai serios problema legată de viitorul lor. Și nu exclud deloc posibilitatea ca la un moment dat, forțați de împrejurări, să plece de acolo doar cu hainele de pe ei, să se mute în dreapta Nistrului, în zona controlată de Chișinău sau poate chiar să vină în România.
Ce să mai spui că, nu cu mult timp în urmă, profesorul Ion Iovcev, directorul Liceului "Lucian Blaga" din Tiraspol, se întreba, retoric, dacă nu cumva s-ar putea ca românii din Transnistria să ajungă în România, în Gara de Nord, plecați pur și simplu în bejenie. Așa ceva s-a mai întâmplat în 1940, când rușii ne-au luat Basarabia. Românii din stânga Prutului au fugit în România. Unii dintre ei au fost adoptați de familii înstărite din țara-mamă. Au luat viața de la lingură.
La fel s-a întâmplat în urma războiului de pe Nistru, din 1992, când o parte din românii din Transnistria au fugit spre Chișinău, de teama represaliilor, spune Petru Grozavu, editorialist la "Ziarul de Gardă" din Republica Moldova. "Este nevoie, în primul rând, ca organizațiile internaționale să ia act de situația românilor din Transnistria și să facă tot posibilul pentru a-i apăra", consideră jurnalistul. Presa are, în acest caz, un rol esențial, tocmai pentru a informa opinia publică internațională despre ceea ce se întâmplă cu românii din stânga Nistrului, adaugă, la rândul ei, Maria Bulat Săhărneanu, director de programe la postul de radio "Vocea Basarabiei".
Școlile rusești se înmulțesc în Transnistria
Ce viitor au ultimele opt școli românești din Transnistria? Foarte complicat subiectul! Liderii separatiști de la Tiraspol au spus deja că aceste școli vor mai funcționa până la finele lui 2014. Și nu sunt doar vorbe, spune profesorul Iovcev, pentru că la ora asta școlile rusești din Transnistria și-au trimis emisari din casă-n casă, căutând copii care la toamnă vor fi de vârsta școlarizării, pentru a-i face pe părinți să-și dea odraslelele să învețe în limba rusă.
O singură școală românească e în Tiraspol – Liceul "Lucian Blaga". Restul, începând de la grădinițe, doar în limba rusă. Până și vechile școli moldovenești în grafia chirilică din Transnistria încep să piară. Se trece direct la școlile rusești. Elevilor care se înscriu la astfel de instituții li se pun la dispoziție toate cele necesare pentru o bază materială modernă. La fel și profesorilor – toate condițiile. Nici nu se compară cu viața pe care o duc dascălii de la școlile românești. "Noi vrem să trăim în continuare în Transnistria. Dar avem nevoie de o viață normală. Iar pentru asta vrem să fim sprijiniți", e mesajul pe care Raisa Pădurean îl dă tuturor celor care vor să audă glasul românilor din Transnistria. Cât vor mai fi români în acea parte de lume…
