16.6 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSpecialRomânia sub cod portocaliu și galben de ploi și vijelii

România sub cod portocaliu și galben de ploi și vijelii

Judeţele Mehedinţi, Gorj şi Caraş-Severin vor fi, de sâmbătă seara până luni dimineaţă, sub avertizare cod portocaliu de ploi torenţiale şi vijelii, iar alte 19 judeţe au fost atenţionate cu cod galben, anunță Mediafax.

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat avertizarea emisă anterior, atenţionând că duminică, între orele 01 şi 11.00, în judeţele Mehedinţi, Caraş-Severin şi Gorj va ploua torenţial şi se vor cumula cantităţi de apă de peste 50 – 60 de litri pe metru pătrat.

Alte 19 judeţe – Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Sibiu, Hunedoara, Timiş, Alba şi, parţial, Arad, Bihor, Cluj, Sălaj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Braşov şi Vrancea – vor fi, de sâmbătă, ora 22.00, până luni, la ora 09.00, sub avertizare cod galben.

În judeţele avertizate cu cod galben vor fi averse ce vor avea caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat căderi de grindină, îndeosebi în sud-vestul ţării şi în zonele de deal şi de munte.

Cele mai citite

Hezbollah: Orice legătură cu Hashem Safieddine s-a pierdut

Contactul cu Hashem Safieddine, potenţial înlocuitor al liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost "pierdut" de la loviturile israeliene de vineri din apropierea Beirutului, care...

Hezbollah: Orice legătură cu Hashem Safieddine s-a pierdut

Contactul cu Hashem Safieddine, potenţial înlocuitor al liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost "pierdut" de la loviturile israeliene de vineri din apropierea Beirutului, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă