16.6 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSpecialReacții la eliberarea observatorilor OSCE

Reacții la eliberarea observatorilor OSCE

Guvernul de la Berlin a salutat, sâmbătă, eliberarea observatorilor Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa care erau deţinuţi de insurgenţi proruşi în Ucraina, precizând că observatorii ar urma să ajungă sâmbătă seara în Germania, anunță Mediafax.

"Sunt fericit că echipa observatorilor OSCE a fost eliberată", a reacţionat Frank-Walter Steinmeier, şeful diplomaţiei germane.

Ursula von der Leyen, ministrul german al Apărării, a afirmat că în Ucraina a fost trimis un avion care va aduce observatorii în Germania sâmbătă seara.

Observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi militarii ucraineni reţinuţi de insurgenţi proruşi de opt zile în oraşul Slaviansk au fost eliberaţi sâmbătă dimineaţă, a comunicat un diplomat rus.

Secretarul de Stat american, John Kerry, a exprimat "satisfacţie" pentru eliberarea observatorilor OSCE care erau reţinuţi în Ucraina, însă aşteaptă o contribuţie mai mare din partea Rusiei pentru detensionarea situaţiei, relatează AFP.

"În mod evident, suntem satisfăcuţi că inspectorii OSCE au fost eliberaţi. Este un pas înainte, dar sunt necesare şi alte măsuri pentru diminuarea tensiunilor", a declarat Kerry, precizând că a discutat cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi militarii ucraineni reţinuţi de insurgenţi proruşi de opt zile în oraşul Slaviansk au fost eliberaţi sâmbătă dimineaţă, a comunicat un diplomat rus.

Însă Kremlinul a anunţat că Rusia "a pierdut influenţa" asupra militanţilor proruşi din Ucraina. "Rusia nu ştie ce poziţie să aibă faţă de situaţia din Ucraina. Moscova a pierdut influenţa asupra comunităţilor rusofone din Ucraina şi nu mai poate convinge militanţii să predea armele", a insistat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei.

Cele mai citite

Protest cu mii de oameni la Budapesta în fața sediului televiziunii de stat

Mii de cetățeni unguri au protestat în fața sediului televiziunii publice din Budapesta, cerând un serviciu de presă independent. Protestul a fost organizat de...

Ultima oră
Pe aceeași temă