18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăVideoParadisul pescarilor. Delta Dunării într-un reportaj britanic din 1962

Paradisul pescarilor. Delta Dunării într-un reportaj britanic din 1962

Un film de arhivă publicat de British Pathe arată un reportaj realizat de jurnalişti britanici în Delta Dunării în 1962, în cadrul căruia rezervaţia naturală este lăudată pentru frumuseţile faunei şi florei, dar şi pentru caviarul produs din sturionii pescuiţi, exportat mai apoi în lumea întreagă.

"Aceasta este o altă parte a frumuseţii naturii. Aici omul pare să fie un intrus. Ne aflăm pe legendarul fluviu Dunărea, sau mai degrabă marea Deltă din România, unde râul de 1725 mile (n.r. 2776 kilometri) întâlneşte Marea Neagră", începe reportajul britanic. "Acest imperiu fluid, cu vegetaţia sa luxuriantă care aminteşte mai degrabă de regiunile ecuatoriale, este unul dintre cele mai impresionante sanctuare de păsări, vizitat de mai mult de 300 de specii, de la pelicani la flamingo. Peştii, pe de altă parte, nu se bucură de aceeaşi protecţie. De fapt, cele trei braţe ale Dunării găzduiesc suficient peşte cât să păstreze angajaţi 5000 de pescari."

"Dunărea însăşi este ideea de paradis a fiecărui pescar. Sunt atât de multe ştiuci, bibani, crapi şi alte specii, încât pescari se adună aici şi pescuiesc alături de profesionişti. Dar numai în Deltă se găsesc peştii cu adevărat mari, pentru care sunt necesare aceste cârlige", explică jurnalistul pe fundalul unor imagini ce arată un pescar român în timp ce pregăteşte un anumit tip de cârlige, scrie Mediafax pe site-ul căreia puteți citi întreg materialul.

 

Cele mai citite

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...
Ultima oră
Pe aceeași temă