32.1 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăSpecialSimona Halep, declarație înainte de finala de la Cincinnati: Cred în şansa...

Simona Halep, declarație înainte de finala de la Cincinnati: Cred în şansa mea

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat, duminică, după ce a învins-o pe Jelena Jankovici în semifinalele turneului de la Cincinnati, că se bucură de faptul că a reuşit să acceadă în finala unei competiţii WTA pentru a doua săptămână la rând.

"Am făcut un meci bun în această seară şi m-am simţit bine aici. Sunt foarte fericită că pot să joc finale din nou, pentru a doua săptămână la rând. Publicul a fost extraordinar, atât de mulţi oameni au fost aici la o oră târzie. Serena este cea ma bună jucătoare din lume pentru mine, însă nu am nimic de pierdut. Voi încerca să mă simt bine, dar şi să cred în şansa mea", a declarat Halep, după ce a trecut de Jankovici.

Cu un joc exact (22-8 mingi câştigătoare) şi cu un serviciu destul de bun, Simona Halep nu i-a dat nicio şansă sportivei sârbe Jelena Jankovici. Deşi a egalat la 1 după un break al lui Halep, Jankovici a fost imprecisă şi cu un pas în spatele româncei, care a câştigat şase ghemuri la rând. Sportiva din Constanţa a închis primul set cu 6-1, în 33 de minute, şi a condus cu 1-0 în al doilea. Din nou Jankovici a egalat, apoi Halep s-a desprins la 3-1. La acest scor, românca şi-a pierdut serviciul, ceea ce l-a făcut pe antrenorul ei, Darren Cahill, să coboare pe teren pentru a-i da indicaţii. Au urmat trei ghemuri câştigat la rând de Halep şi meciul s-a terminat după 68 de minute.

Pentru Halep aceasta este a 19-a finală din carieră, a doua consecutivă. Românca de 23 de ani a câştigat 11 turnee, la Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele şase în 2013.

Ea a mai disputat şapte finale, Rogers Cup, în 2015, WTA Finals – Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.

Săptămâna trecută, Halep a ajuns în finala turneului de la Toronto, cu elveţianca Belinda Bencic, meci pe care l-a abandonat la scorul de 6-7 (5), 7-6 (4), 0-3, din cauza unor probleme medicale.

Cele mai citite

Cel puțin 19 răniți în urma atacurilor rusești auspra rețelelor electrice ucrainene

Cel puţin 19 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruseşti asupra reţelei electrice ucrainene produse sâmbătă, au anunţat autorităţile, citate de The Guardian,...

Nicușor Dan afirmă la Bookfest că s-a schimbat mentalitatea privind zona istorică a Capitalei

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, sâmbătă, că se schimbă mentalitatea privind zona istorică a oraşului şi a pledat pentru integrarea acestei...

Un bărbat de 45 de ani din Republica Moldova a produs o evaziune fiscală de peste 500000 de euro din vânzarea de bere

Un bărbat de 45 de ani din Republica Moldova este cercetat de poliţişti pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2,6 milioane de lei....
Ultima oră
Pe aceeași temă