18.9 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialDăianu: Trebuie grăbită aderarea la euro din cauza situației din Ucraina

Dăianu: Trebuie grăbită aderarea la euro din cauza situației din Ucraina

Zona euro are o relevanţă geopolitică sporită în contextul crizei din Ucraina, iar procesul de aderare ar trebui grăbit, fiind o alegere strategică în termeni geopolitici, în condiţiile în care există riscuri şi costuri suplimentare pentru statele din regiune, apreciază Daniel Dăianu,prim-vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară şi fost ministru al Finanţelor, anunță Mediafax.

"Cred că dacă nu ai o economie puternică, zona euro te sufocă. Se întoarce zona geopolitică în Europa odată cu criza din Ucraina. În opinia mea, zona euro are mai multă relevanţă geopolitică în momentul de faţă şi vedem acum un motiv suplimentar de a grăbi procesul de aderare la zona euro", a declarat Dăianu.

El consideră că situaţia din Ucraina ar putea genera o "erodare" cu 0,2-0,3 puncte procentuale a creşterii economice anticipate pentru statele din Europa Centrală şi de Est în acest an, pe fondul costului incertitudinii, proximităţii geografice sau relocării resurselor.

"Este costul incertitudinii, problema proximităţii economice, unii vor sta pe gânduri dacă să facă unele investiţii. Vorbim de realocarea resurselor, poate trebuie să alocăm mai mult pentru apărare, nu numai într-o ţară, ci în toată zona. Este problema securităţii aprovizionării, pentru că aprovizionarea în orice ţară are un cost", a explicat Dăianu.

FMI avertizează în raportul World Economic Outlook, publicat marţi, că redresarea economică din Europa Emergentă va încetini uşor în acest an, iar o nouă escaladare a situaţiei din Ucraina poate avea efecte negative semnificative în regiune.

Instituţia include în categoria Europa Emergentă şapte ţări membre ale Uniunii Europene, respectiv Polonia, România, Ungaria, Bulgaria, Lituania, Letonia şi Croaţia, precum şi două state din afara UE, şi anume Turcia şi Serbia.

Potrivit economistului, criza din Ucraina testează capacitatea Uniunii Europene de a răspunde la o ameninţare geopolitică.

Totodată, el spune că România şi Bulgaria ar trebui să adere la spaţiul Schengen şi să-şi întărească economiile.

În ceea ce priveşte moneda euro, Dăianu apreciază că este prea puternică la o paritate de 1,37 dolari/euro, în contextul în care zona euro are surplus de cont curent.

"E un avantaj când ai un curs flotant, că te poţi ajusta, unele ţări se plâng că nu au curs flotant. Dar este nivelul euro o problemă? După părerea mea, este o problemă pentru că noi trebuie să judecăm problemele zonei euro şi ale Uniunii Europene nu prin prisma unei economii, cum este cea germană, euro este prea puternic pentru că la nivelul zonei euro un surplus mare de cont curent şi trebuie să ne gândim la nivelul politicilor dacă este înţelept să ai aşa", a mai spus Dăianu.

Cele mai citite

Donald Trump amenință să acționeze Google în instanță, acuzând favorizarea candidatei democrate Kamala Harris

Fostul președinte american Donald Trump a avertizat că, dacă va ajunge din nou la Casa Albă, va da în judecată Google, acuzând gigantul tehnologic...

Antony Blinken acuză din nou China de sprijinirea războiului rus în Ucraina

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a reiterat acuzațiile la adresa Chinei privind susținerea "mașinii de război rusești" în Ucraina, în cadrul unei întâlniri...

Klaus lovit de drona Ghinion

Bomba zilei vine de unde nu te-ai fi așteptat, având în vedere recentele derapaje ale justiției. Da, din partea Înaltei Curți de Casație...
Ultima oră
Pe aceeași temă