După ce în perioada 1990-2013 la Galaţi au fost desfiinţate peste 125.000 de locuri de muncă, majoritatea în industrie, în special în siderurgie şi industria construcţiilor de maşini, liberalizarea accelerată a preţului gazelor naturale pune în pericol şi cele aproximativ 7.500 de locuri de muncă rămase la ArcelorMittal. Administraţia combinatului a avertizat că este posibilă relocarea activităţii companiei în altă ţară. Nu este pentru prima oară când administraţia ArcelorMittal dă un astfel de mesaj, dar acum semnalul de alarmă pare cu mult mai grav. Dacă anul trecut reprezentanţii companiei explicau dificultăţile cu care se confruntă din cauza ponderii mari în preţul energiei a subvenţiilor pentru energia verde, taxei de cogenerare, etc, acum liberalizarea accelerată a preţului gazelor pare să pună siderurgia pe butuci.
Siderurgia, cu „bani de acasă”
În ultimii ani, administraţia combinatului a derulat mai multe programe prin care a reuşit reducerea costurilor de producţie cu 15%, ceea ce ar fi trebuit să asigure o mai bună adaptare a companiei la dificultăţile cu care se confruntă din cauza crizei, dar, după cum susţin reprezentanţii combinatului, aceste rezultate au fost anulate de evoluţiile preţurilor la energie. „Suntem la marginea Europei, piaţa noastră, a celor mai mulţi din industria românească, este în zona balcanică şi competitorii noştri principali sunt cei de la est de noi, care beneficiază de un preţ al energiei şi al gazelor naturale la 40% faţă de ceea ce avem noi în România. Asta înseamnă că au un avantaj încă din start, ca într-o cursă de 100 de metri, în care ei pornesc cu 30-40 de metri din faţa noastră. Noi am avut programe intensive de reduceri ale costurilor cu până la 15%, dar acestea au fost anulate şi chiar surclasate de politica de preţuri la energie practicată în România. În plus, impactul acestei măsuri de liberalizare a gazelor asupra costurilor de producţie ale combinatului ArcelorMittal Galaţi va fi de aproape 40 de milioane de euro, costuri suplimentare. Nu avem cum să absorbim aceste costuri în producţie şi nici cum să le transferăm clienţilor, pentru că piaţa nu le va înghiţi. Deja, înainte de liberalizare, clientul îmi spunea <<Domnule, nu pot să-i iau la 530 de euro, îţi cumpăr la 500>>, deşi pe mine m-a costat 530. Şi-atunci, sunt obligat să mai vin cu încă 15-20 de euro pe tona de metal, bani pe care de unde să-i transfer? Se afirma mai demult, într-un studiu despre minerit, că intrăm în mină cu un leu şi ieşim cu 90 de bani. Aşa se întâmplă astăzi în industria noastră, intrăm cu un leu şi ieşim cu 95 de bani. Asta în condiţiile în care combinatul din Galaţi are o productivitate peste media europeană şi suntem pe locul trei în grupul ArcelorMittal”, declara recent Ionel Borş, country manager al ArcelorMittal.
De la 28.000 la 7.500 de locuri de muncă
În 1989, fostul Sidex avea 28.000 de angajaţi şi producea 7.663.000 tone de oţel. La celelalte întreprinderi de pe platformă, IUG şi IACMRS Galaţi, care au construit marile combinate siderurgice din ţară, mai erau alte 7.000 de locuri de muncă. În perioada de după 1990, au scăzut constant atât producţia, cât şi capacităţile de producţie. De la 10,26 milioane tone, în 1993, capacităţile de producţie au scăzut la 4,25 milioane tone, în 2002. În primul an de după privatizarea Sidexului, în 2002, producţia de oţel a fost de 4,51 milioane tone. În ultimii ani, capacităţile de producţie au fost scoase din uz şi prin faptul că, fiind construite în anii 60-70, erau depăşite din punct de vedere tehnologic. Reducerea capacităţilor de producţie, restructurarea post-privatizare şi reorganizarea fluxurilor tehnologice, au diminuat şi numărul locurilor de muncă din combinat. Cele mai importante valuri de „plecări voluntare”, în „ordonanţă”, au avut loc în octombrie-noiembrie 2002, când au fost “autodisponibilizaţi” 7.546 de siderurgişti şi din aprilie 2004, când au mai plecat alţi 950 de siderurgişti. Au mai urmat şi alte „autodisponibilizări”, acum numărul angajaţilor fiind de aproximativ 7.500.