Din punct de vedere penal, Ponta se apropie de punctul terminus. Cât timp îl vom putea lăsa să atârne ca o piatră de moară?
Minciunile cât casa ale lui Victor Ponta s-au transformat – pe măsură ce șurubul DNA l-a strâns tot mai tare, iar pe un asemenea fond rămânerea sa în funcția de premier s-a prelungit tot mai neverosimil de mult – în minciuni cât un uriaș cartier de case. Gândiți-vă: joi, omul acesta a spus public că a votat cu mâna sa prima variantă a Codului fiscal, deși la vremea respectivă se afla în Turcia, unde se ascundea de procurorii DNA. Dovezi găsiți în arhiva Parlamentului, ca și pe pagina de Facebook a lui Victor Ponta. Dar asta e doar ultima dintre otrăvitoarele-i minciuni premium.
Mai departe.
La fel, predispoziția respectivului spre a incendia holde și a otrăvi fântâni s-a acutizat îngrijorător, Ponta devenind, prin prisma poziției pe care încă o deține, vizibil mai periculos pentru stabilitatea țării decât un batalion de baroni hulpavi. Atacurile la statul de drept au ajuns o palidă probă. Azi, omul nostru are în plan dinamitarea cu orice preț a bugetului și a indicatorilor macroeconomici, cu potențiale reverberații sociale la care, vă asigur, n-ați prea avea stomac să vă gândiți. Și, stați neliniștiți, atât timp cât va rămâne prim-ministru are la degetul mic butonul nuclear, sub forma ordonanței de urgență.
A mutilat el Legea Educației, a instaurat el traseismul politic ca regulă, suspendand cât a avut chef efectele unei legi organice!
Ca atare, faptul că Parlamentul tocmai a votat o formă finală a Codului fiscal, șchioapă ce-i drept, nu îl împiedică – din contră, având în vedere palma pe care și-a luat-o, chiar îl motivează – să apese butonul cu degetul mare, cu toată ura și cu toată frustrarea.
Pe acest fond, trebuie adăugat că trimiterea în judecată a premierului României este acum foarte aproape, după cum explica, joi, după ieșirea lui Ponta din audierea de peste o oră și jumătate de la DNA, colega mea Ondine Ghergut.
Iar din declarațiile publice ale plagiatorului penal – și cea de la începutul verii, când cu expertiza de la dosar, ca și cea de joi, când cu cererea sa de disjungere a acuzațiilor care i se aduc lui personal – e limpede că procurorii merg înainte pe drumul lor. Si, deci, că ignoră, insensibili la tentivele jalnice de a pune presiune pe ei, indicațiile prețioase prin care șeful guvernului i-ar îndruma, după modelul mafioților nepocaiți, pe cărări ocolite.
De reținut, totodată, că acest mare maestru al ambuscadelor are calitatea de inculpat într-un dosar de mare corupție, iar asta nu-l mână nicicum la a părăsi funcția cel puțin până la elucidarea situației sale.
Oricâte flotări într-o mână ar face atleții conspirațiilor, cei care văd în lupta anticorupție gimnastica perversă a vreunui binom nesătul, adevărul e simplu, ușor palpabil: România tronează ca singura țară din lumea civilizată în care prim-ministrul este nu doar plagiator, ci și inculpat.
Un vot profund anti-Ponta și intim potrivnic practicilor acestuia din urmă și ale PSD l-a propulsat pe Klaus Iohannis la Cotroceni în turul doi al prezidențialelor de anul trecut.
Am putea oare crede că atmosfera de atunci ar fi compatibilă, azi, cu una în care nimeni în societatea asta nu ar găsi de cuviință să-i spună "Pa!" premierului măcar în clipa în care procurorii il vor trimite în judecată?
Am mai putea înțelege ceva din ceea ce s-a consumat, inclusiv în stradă, în seara de 16 noiembrie?
Am mai putea îndrăzni să ne gândim că, totuși, în România pe care ne-o proiectam la orizont se va putea construi ceva?
