-1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialCel mai ghinionist dintre câştigătorii la „6 din 49”

Cel mai ghinionist dintre câştigătorii la „6 din 49”

Un fapt fără precedent este subiectul zilei este la Galaţi, fiind amplu comentat cazul câştigătorului marelui premiu la „6 din 49”, care riscă să piardă câştigul de 420.000 de euro pe care nu l-a revendicat, în condiţiile o mai poate doar face până la sfârşitul aceste săptămâni. Nu i se cunoaşte identitatea, dar este compătimit pentru că după ce a avut atât de mult noroc încât să ghicească cele şase numere norocoase jucând o variantă simplă la una din agenţiile din cartier, acum are şi mai marele ghinion de a nu-şi putea ridica premiul.

Bărbatul a fost câştigătorul marelui premiu, în valoare de 1.899.025 lei, la „Tragerea Revelionului”, de pe 30 decembrie. Completase o variantă simplă, de 10 lei, pe un bilet cumpărat de la Agenţia nr 14, din Ţiglina 1. La Parcul Pensionarilor din cartierul Ţiglina 1, la câţiva paşi de agenţia la care a fost jucat biletul câştigător şi cel puţin teoretic în cartierul în care locuieşte şi câştigătorul marelui premiu, este vehiculat, încă de la sfârşitul lunii ianuarie, zvonul că biletul câştigător a fost distrus în maşina de spălat.

„Se spune că soţia i-a băgat pantalonul în maşina de spălat fără să verifice dacă mai e ceva prin buzunare. E foarte posibil, pentru că era înainte de revelion şi în zilele alea toată lumea umblă ca năucă, pentru pregătirile de revelion. E păcat, pentru că este, probabil, o familie pe care nu o dau banii afară din casă şi uite că în loc să încaseze premiul şi să trăiască fără griji, acum banii se întorc în conturile Loteriei, care şi aşa are profituri mari, tot pe seama omului simplu”, ne-a declarat Teodor Scarlat, unul dintre obişnuiţii Parcului Pesionarilor. Potrivit regulilor introduse de Loteria Română pe 1 aprilie 2012, plata câştigurilor se face în termen de 90 de zile de la data tragerii. Calendaristic, termenul de ridicare a premiului este la sfârşitul acestei săptămâni.

Ultima şansă: „mai are câteva zile”

Păreri de rău sunt şi la Agenţia 14, unde a fost jucat biletul câştigător. „Îmi pare foarte rău că nu şi-a ridicat banii. Era prima oară când agenţia noastră a dat un bilet câştigător la categoria I, la 6/49. Mai are câteva zile, sper că îşi va lua banii. Nici nu vreau să mă gândesc că este adevărat că l-a pierdut sau e deteriorat, cum se vorbeşte prin oraş. Ar fi un mare ghinion”, a declarat Mariana Crăciun.

„Ghinionul câştigătorilor”, o speculaţie

Mulţi sunt tentaţi să pună ghinionul câştigătorului pe seama speculaţiilor în legătură cu faptul că banii câştigaţi la loterie aduc ghinion, mulţi câştigători ajungând să îşi piardă minţile şi apoi şi banii. Directorul sucursalei din Galaţi a Loteriei Române nu e de acord cu această idee: „Această idee, conform căreia mulţi dintre câştigători au pierdut tot după ce au câştigat la loto, este, în opinia noastră, una eronată şi nu e confirmată de realitate. Sigur, sunt şi câştigători despre care s-a vorbit în mass-media, oameni care au avut neşansa de a eşua în ceea ce şi-au propus. Acest lucru, însă, nu li se întâmplă doar câştigătorilor la loto, ci i se poate întâmpla oricui. Credem că majorităţii câştigătorilor întâlnirea cu norocul le-a schimbat cu adevărat viaţa, în bine”, spune directorul Adrian Moţoc.

Gălăţenii milionari la loto au ştiut ce să facă cu banii

Din cei opt gălăţeni care au câştigat mari premii la „6 din 49” în ultimii 12 ani, şase au rămas foarte discreţi în privinţa a ce au făcut cu banii şi cum le-au schimbat viaţa. Majoritatea erau pensionari sau şomeri, dar printre câştigători sunt şi un judecător şi un maistru militar. Despre primul câştigător, Daniel Dumitru, un contabil de 33 de ani care la tragerea din 16 decembrie 2001 a câştigat echivalentul al 565.000 euro, o Skoda Felicia şi un apartament în Bucureşti, se ştie că primul lucru cumpărat din premiu a fost o bicicletă. Apoi şi-a  pus o parte din bani la bancă. Câştigătorul marelui premiu din 2009, în valoare de 11 milioane euro, a fost Iulian Constandachi, maistru militar la ISU. După ce a câştigat marele premiu s-a mutat pe litoral, unde şi-a deschis o afacere în turism.

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă