0.7 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAutostrăzi sau pensii? Ping - pong cu 2.000.000.000 lei

Autostrăzi sau pensii? Ping – pong cu 2.000.000.000 lei

Lansată cu promisiunea că va sluji la construirea de autostrăzi, acciza suplimentară de 7 eurocenţi pe litrul de carburant, plătită de la data de 1 aprilie, ar putea ajunge în final să umple golurile bugetului de stat.

Citeşte şi: Ponta îşi contrazice ministrul de Finanţe: Avem bani de pensii şi salarii. Acciza rămâne în buget

Cu doar câteva zile înainte de a fi impusă automobiliştilor, dar şi transportatorilor rutieri, feroviari şi agricultorilor, Guvernului nu îi este clar ce cale o vor lua încasările suplimentare bugetare, cifrate la două miliarde de lei, obţinute din accizarea suplimentară a carburanţilor cu 7 eurocenţi la litru de la 1 aprilie.

La fiecare litru de motorină, de luna viitoare şoferii vor ajunge să plătească statului, în total, 47 de eurocenţi cu titlul de acciză, urmând ca la benzina fără plumb suma vărsată statului ca acciză să ajungă la 50 de eurocenţi. Ideea unei accize suplimentare a fost lansată anul trecut, iar atunci se spunea că din aceşti bani se vor construi autostrăzi.

“Acciza de 7 eurocenţi la carburanţi merge la drumuri şi autostrăzi, este bugetul Ministerului Marilor Proiecte”, declara la finele anului trecut ministrul delegat Dan Şova.

„Era absolut necesară”

Premierul Victor Ponta continuă să fluture ipoteza folosirii integrale a banilor pentru realizarea de autostrăzi, menţionând doar voalat importanţa accizei suplimentare pentru echilibrul bugetar. Ioana Petrescu, ministrul de Finanţe, recunoaşte mai tranşant că banii vor ajunge şi la capitolele pensii sau salarii. Întrebată în cadrul unui interviu acordat ziarului Adevărul dacă există riscul ca banii să nu mai ajungă pentru pensii şi salarii, oficialul a răspuns afirmativ. „Da. Sunt două miliarde, gândiţi-vă. Ar fi fost 2,67 miliarde, acum sunt două miliarde. Evident că există un pericol foarte mare pentru că o mare parte din cheltuielile pe care le avem la buget sunt cheltuieli – nu ştiu dacă le-aş numi fixe, dar de genul de care descrieţi dumneavoastră: pensii, salarii. Care, vrând-nevrând, trebuie acoperite. Nu vorbim de lucruri care se taie foarte uşor. Restul de 25% se mai poate, dar vorbim aici de două miliarde şi asta e o sumă considerabilă. Era absolut necesar de introdus această taxă”, a precizat ministrul.

Citeşte şi: Ioana Petrescu: Fără acciza la combustibil, nu mai sunt bani de pensii

„Ideea e următoarea, evident că avem bani de pensii şi salarii, avem buffer-ul necesar pentru o perioadă lungă de timp, dar orice schimbare a bugetului în sens negativ, în sensul că luăm nişte bani sau nu mai primim nişte bani pe care trebuia să-i primim trebuie acoperită de undeva”, a comentat premierul. Cu alte cuvinte, bugetul poate rezista o perioadă mai lungă fără accizarea suplimentară a carburanţilor însă în final acciza va trebui introdusă căci există riscul neacoperirii cheltuielilor bugetare. Nevoi sunt din belşug. O decizie a Curţii Constituţionale adoptată la finele anului trecut obligă executivul să plătească suplimentar 250 milioane lei în 2014 în urma recalculării a 230.000 de pensii.

Ce spun cifrele

Chiar dacă recunoaşte voalat aceste lucruri, premierul se încăpăţânează să prezinte acciza de 7 eurocenţi drept o sursă de finanţare a autostrăzilor, direcţionând chiar atenţia spre două cazuri concrete. „Dacă Autostrada Piteşti-Sibiu va fi 4 miliarde de euro, un miliard trebuie să-l dea România, pentru că e cofinanţare; minim 25%. Un miliard de euro este această acciză pe un an şi jumătate. Deci acciza pe un an şi jumătate o bag toată ca şi cofinanţare la Sibiu-Piteşti (…) Dacă luăm Comarnic-Braşov, unde trebuie să dau plăţi de disponibilitate, la fel, îmi mai trebuie un an de acciză”, a precizat Victor Ponta.

În realitate, cel puţin în 2014 nici un leu nu va ajunge pe aceste autostrăzi sau pe altele. Primul motiv este că nici unul dintre proiectele autostrăzilor Piteşti-Sibiu şi Comarnic-Braşov nu demarează anul acesta. Banii alocaţi CNADNR pentru 2014 vor fi mai puţini chiar decât cei din 2013, când acciza suplimentară nu exista.

La finele anului trecut, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, făcea socotelile: “În ceea ce priveşte bugetul Secretariatului General al Guvernului pe partea de transporturi, bugetul total depăşeste semnificativ încasările din taxa de 7 eurocenţi cu 1,4 miliarde lei”.

Cum estimările mai recente ale ministrului Ioana Petrescu arată că din această taxă se pot strânge într-un an 2,67 miliarde lei, rezultă că în 2014 bugetul de transporturi gestionat de Şova trebuia să ajungă la 4,07 miliarde lei, după ce a fost anul trecut 3,76 miliarde lei.

Un document oficial obţinut de Mediafax zilele trecute indică faptul că, dimpotrivă, în 2014 Compania de Drumuri va obţine doar 2,65 miliarde lei, deci mai puţin cu 1,1 miliarde lei faţă de anul trecut. Dacă acciza de 7 eurocenţi la litru va fi într-adevăr folosită, exclusiv, la finanţarea infrastructurii rutiere, atunci rezultă că efortul bugetar concret va fi de numai 650 milioane lei, sau de aproape şase ori mai mic decât anul trecut.

Îndoieli la Consiliul Fiscal

Preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, se îndoieşte însă că din banii colectaţi chiar se vor construi autostrăzi. Aceasta deoarece acciza intră la buget, acoperă nevoile acestuia şi nu poate avea destinaţie specială, dedicată. “Este absolut clar că o creştere de taxe nu poate fi o veste bună”, consideră şeful Consiliului Fiscal.

Minciunile premierului şi adevărul despre taxă

Premierul Victor Ponta susţine că nu poate renunţa la introducerea accizei suplimentare de 7 eurocenţi de­oarece „nu putem schimba bugetul“ agreat cu FMI şi aprobat de Parlamentul României. „Nu putem schimba bugetul decât dacă spunem că nu ne mai interesează instituţii internaţionale, nu ne mai interesează stabilitatea României, ne interesează să crească PMP în alegeri“, a declarat şeful Executivului.La sfârşitul anului trecut, în contextul disputei cu preşedintele Traian Băsescu pe tema accizei la carburanţi, premierul susţinea e­xact contrariul: că acciza nu este „prinsă“ în proiectul de buget pe 2014.

„Proiectul de buget, conform legii, trebuie să aibă numai taxe în vigoare, nu taxe viitoare. Nu te poţi baza pe venituri viitoare“, explica atunci Ponta. Tot premierul mai spunea că o nepromulgare a bugetului de stat, aşa cum ameninţa preşedintele Băsescu, nu ar fi atras neintroducerea accizei suplimentare la carburanţi, ci neindexarea pensiilor, şi nemajorarea salariilor unor categorii de bugetari.

Dincolo de declaraţiile schim­bătoare ale premierului, lucrurile sunt clare: acciza suplimentară a fost introdusă printr-o ordonanţă de urgenţă care a modificat Codul Fiscal (nr. 102/2013), iar prorogarea termenului de aplicare (de la 1 ianu­arie 2014 la 1 aprilie 2014) s-a făcut tot prin ordonanţă de urgenţă (nr. 211/2013). Ambele ordonanţe se află acum în dezbaterea Camerei Depu­taţilor. După votul aleşilor, legile de aprobare vor ajunge la preşedintele Traian Băsescu. Acesta are posibilitatea să le retrimită spre reexaminare Parlamentului, dar în tot acest timp ordonanţele îşi produc efectele (adică, acciza suplimentară intră în vigoare). Cu alte cuvinte, doar Executivul poate interveni, tot printr-o ordonanţă, pentru a amâna sau elimina acciza.

Cele mai citite

David Popovici, mesaj pentru turul doi al alegerilor prezidențiale! „Votați inteligent pentru viitorul nostru”

Campionul olimpic David Popovici a transmis un îndemn clar românilor în contextul turului doi al alegerilor prezidențiale, subliniind importanța votului ca mijloc de apărare...

David Popovici, mesaj pentru turul doi al alegerilor prezidențiale! „Votați inteligent pentru viitorul nostru”

Campionul olimpic David Popovici a transmis un îndemn clar românilor în contextul turului doi al alegerilor prezidențiale, subliniind importanța votului ca mijloc de apărare...

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...
Ultima oră
Pe aceeași temă