25.1 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăSpecialCând SUA şi UE sancţionează Rusia, Asia profită

Când SUA şi UE sancţionează Rusia, Asia profită

Recenta criză din Crimeea a răcit relaţiile Rusiei cu Europa şi continentul american. Astfel, în vreme ce statele de pe vechiul şi noul continent au decis impunerea de sancţiuni Moscovei, ţări cum ar fi China au o altă poziţie. Acest lucru întăreşte relaţiile ruso-chineze?, se întreabă revista Capital din Spania.

Ţara condusă de Vladimir Putin pare dispusă să privească către Orient, lăsând în spate Occidentul. Procesul s-ar putea accelera dacă în urma vizitei în China a preşedintelui rus, vizită ce va avea loc în luna mai, se va semna un acord pentru distribuţia gazelor. Astfel, ţara orientală se va transforma într-o piaţă atât de importantă încât celelalte devin mai puţin însemnate.

Europa este astăzi principalul client al Gazprom, principalul extractor de gaze din lume, China plătind, în principiu, un preţ mai mic, preţ pe care Beijing-ul l-ar putea diminua, profitând de tensiunile dintre Moscova şi statele europene.

Anul trecut, China a detronat Germania de pe poziţia de principal client al petrolului rusesc. Dacă sancţiunile Occidentului vor izola Rusia, atunci ţara lui Putin va extinde cooperarea cu Beijing-ul şi în alte domenii. De exemplu, China ar putea deveni mai interesată să investească în infrastructura şi sistemul energetic din Rusia. Iar Moscova ar putea să-i vândă mai multe avioane de luptă.

Volumul comercial dintre China şi Rusia a crescut cu 8,2% în 2013, la 8,1 miliarde de dolari. Dar Rusia reprezintă pentru China a şaptea ţară în ceea ce priveşte exporturile şi nu se numără nici măcar în primele zece atunci când vine vorba despre importuri. UE este principalul partener de afaceri al Rusiei, schimburile comerciale reprezentând 50% din balanţa economică.

Japonia este o altă ţară unde Rusia şi-ar putea face mai bine simţită prezenţa. Dar, Arhipelagul nipon are anumite probleme. Japonia, una dintre pricipalele economii ale lumii, membră în cele mai importante organizaţii şi grupuri internaţionale, s-ar putea vedea obligată să aplice sancţiuni Rusiei.

În următorii douăzeci de ani, Moscova speră să poată dubla cantitatea de gaz şi petrol furnizată Asiei, iar Japonia face parte din acest plan.

Şi India este o piaţă unde Rusia ar putea creşte. De altfel, New Delhi a primit mulţumirile lui Puţin pentru ”moderaţie şi obiectivitate” în modul de abordare a conflictului din Crimeea.

Cele mai citite

Bursele europene au închis pe creștere, impulsionate de sectorul bunurilor de uz casnic și de câștigurile din Asia-Pacific

Bursele europene au încheiat sesiunea de tranzacționare în creștere, susținute de acțiunile producătorilor de bunuri de uz casnic și de câștigurile înregistrate pe piețele...

Atenție șoferi: Obligația de a schimba cauciucurile de vară cu cele de iarnă odată cu scăderea temperaturilor și apariția zăpezii

Odată cu răcirea vremii și apariția zăpezii, poleiului sau a gheții, șoferii sunt avertizați că trebuie să își echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă,...

Primarul democrat din New York, Eric Adams, a fost acuzat de corupție

Primarul din New York, Eric Adams, implicat într-o serie de scandaluri, a fost acuzat joi de fraudă electronică, solicitarea de donații ilegale din partea...
Ultima oră
Pe aceeași temă