17.9 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSportIohannis, precizări importante despre cotele de imigranți care revin României

Iohannis, precizări importante despre cotele de imigranți care revin României

Președintele Klaus Iohannis de declarat, luni, în cadrul unei conferințe de presă, referitor la criza imigranților, că România este pentru cotele voluntare.

”Eu am optat pentru cote voluntare. România este pentru cote voluntare, suntem perfect de acord că trebuie să fim voluntari cu tările care au primit mulți refugiați, suntem de acord să participăm la combaterea fenomenului migrației”, a declarat șeful statului.

El a ținut să precizeze că nu a fost, niciodată, de acord cu cotele obligatorii. 

”Nu este cazul să reacționăm isteric, cum nu este cazul să ne arătăm latura xenofobă. În continuare trebuie păstrate cotele voluntare. Nu cred că introducerea cotelor obligatorii este o soluție. Acest punct de vedere îl voi prezenta și în ședinta de CSAT, de spătămâna viitoare. Voi ține cont și de datele pe care le va aduce Guvernul, însă datele preliminare ne arată că suntem îndreptățiți să cerem cote voluntare”, a spus Iohannis.

Astfel, seful statului a precizat că numărul maxim de imigranți care pot să vină în România este de 1.785 de imigranți, dintre care 1705 se află, deja, în perimetrul Uniunii Europene.

De asemenea, Iohannis a precizat că nu există un proiect al Comisiei Europene, iar datele privind numărul de imigranți care revin României sunt ”doar speculații jurnalistice”.

Mai mult, președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că în România ”nu există niciun fel de presiune a unui val migraționist”, susținând că datele prezentate de MAI arată că numărul imigranților veniți în România în acest an nu a crescut față de anul trecut.

 

 

Cele mai citite

Familia Regală a strâns laolaltă tineri, elite și politicieni din cadrul Ploieşti, Capitala tineretului din România 2024

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a găzduit, miercuri, la Palatul Elisabeta, seara dedicată municipiului Ploieşti, Capitala tineretului din România în anul 2024, eveniment în...

Derby-ul serii în Liga Campionilor la fotbal: Manchester City- Inter Milano 0-0

Manchester City şi Inter Milano au remizat, 0-0, miercuri seara, pe City of Manchester Stadium, în prima etapă a noului format al Ligii Campionilor...

Planșeul Unirii: Risc major de prăbușire

Primarul general al Capitalei nu a semnat încă avizul de începere a lucrărilor Şeful DSU, Raed Arafat, împreună cu primarul sectorului 4, Daniel Băluță şi prefectul...
Ultima oră
Pe aceeași temă