19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialHalep, înaintea duelului cu Azarenka: "Sper să mă recuperez. Mă aștept la...

Halep, înaintea duelului cu Azarenka: “Sper să mă recuperez. Mă aștept la un meci foarte greu”

Simona Halep, cap de serie 2, a spus, cu o zi înaintea duelului din sferturile US Open, că a avut unele probleme medicale și că speră să se poată recupera. Ea s-a retras de la dublu mixt pentru a putea fi în formă bună la meciul cu Victoria Azarenka, favorita numărul 20.

“Nu sunt foarte rău, nu este foarte gravă problema, dar este o mică problemă. Am avut o durere la picior, la muşchiul stâng, iar după aceea am avut crampe la spate şi de-acolo s-a agravat şi la picior. Sper să mă recuperez, am o zi liberă şi sper să dau tot ce pot în următorul meci. Mă aştept la un meci foarte greu pentru că ea (n.r. Azarenka) a început să joace iar foarte bine şi este o jucătoare bună, a fost în top”, a spus Simona Halep, conform Mediafax.

Citește și Halep – Azarenka: Duel între leoaice. Fissette, de partea adversarei! Avancronică US Open 2015

Întrebată despre încurajarile primite pe toata durata meciului cu Lisicki, în special de la publicul român din tribune, Simona Halep a afirmat că aceste încurajări nu fac decât sa o susţină: “Întotdeauna ma susţin şi vreau să le mulţumesc pentru asta. Într-adevăr este impresionant că mulţi români vin la meciurile mele cam peste tot unde mă duc, am văzut că terenul a fost plin, mi-a plăcut foarte mult atmosfera şi mă bucur şi mai mult că am putut să câştig că să-i bucur pe românii care au venit, le mulţumesc încă o dată şi aştept bineînţeles următorul tur, pentru că va fi greu.”

Halep a trecut de Lisicki cu scorul de 6-7 (6), 7-5, 6-2, după mai bine de două ore și jumătate de joc. Ulterior ea s-a retras din proba de dublu mixt, acolo unde urma să evolueze, în sferturi, cu Horia Tecău.

Citește și US Open: Prima reacție a Simonei Halep, după eliminarea Sabinei Lisicki. Ce a îngrijorat-o cel mai mult!

 

 

Cele mai citite

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...
Ultima oră
Pe aceeași temă