Austria şi Luxemburg au ajuns, joi, odată cu deschiderea summitului european de la Bruxelles, la un acord referitor la renunţarea secretului bancar, măsură ce va permite Uniunii Europene să implementeze noi măsuri de combatere a evaziunii fiscale, potrivit Le Monde.
Această măsură va permite, după adoptarea definitivă, un schimb automat de informaţii fiscale în interiorul U.E. În plus, UE trebuie să mai adopte, până la sfârşitul anului, o directivă ce prevede schimbul automat de informaţii privind sumele provenite din salarii, imobiliare, asigurări de viaţă şi pensii.
„Această etapă decisivă va permite statelor membre să ia măsuri împotriva fraudei şi a evaziunii fiscale”, a declarat preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.
Evaziunea fiscală produce un deficit de 1.000 de miliarde de euro pe an, în Europa, conform preşedintelui Van Rompuy.
De asemenea, decizia celor două state vine în întâmpinarea unei ”norme mondiale de schimburi de informaţii fiscale”, care va intra în vigoare în anul 2015.