1.1 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialDacă vrei o armă neletală va trebui să faci cursuri, să dai...

Dacă vrei o armă neletală va trebui să faci cursuri, să dai examen şi să te antrenezi în poligon

Poliţia vrea o înăsprire a legislaţiei armelor şi muniţiilor prin introducerea în lege, ca obligaţie, urmarea unui curs şi pentru deţinătorii de arme neletale supuse autorizării.

Mai mult, după absolvirea cursului respectiv, deţinătorii trebuie să facă dovada practicii. ”Astfel, la prelungirea permisului de port-armă trebuie să facă dovada că au efectuat două antrenamente pe an, într-un poligon autorizat. Dacă nu fac dovada celor două trageri anuale, nu li se va prelungi permisul. În Austria, această măsură este cuprinsă în legislaţie. Deţinătorii de arme se antrenează şi astfel se creează deprinderi. În acest fel, riscul de mânuire neconformă a armei, va fi mult redus”, a declarat pentru România liberă comisarul şef Daniel Cosgarea, şef serviciu Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din Poliţia Română.

 Citeşte şi: MAI: Vor fi înăsprite condiţiile de obţinere a permiselor pentru armele neletale

În România sunt înregistrate 220.373 arme letale şi neletale, deţinute de 162.138 de persoane. Dintre aceste arme, 123.801 sunt lenate şi 96.572 neletale. Cele mai multe arme letale sunt cele de vânătoare, aproximativ 107.000. Mai sunt şi aproximativ 9.000 de arme de tir cu glonţ.

Statisticile poliţiei arată că din totatlul de 96.572 de arme neletale, 39.550 sunt arme cu bile de cauciuc, 24.126 sunt arme cu aer comprimat şi 29.621 arme cu gaz iritant lacrimogen.

73.816 persoane deţin arme letale, în România, 81.263 sunt deţinători de arme neletale supuse autorizării şi 12.504 de persoane deţin arme neletale supuse notificării, cum sunt cele de panoplie, arbalete.

Cursurile şi examenul pentru obţinerea permisului de port-armă, în cazul armelor neletale, se vor desfăşura după modelul celor pentru obţinerea permisului auto. 

De asemenea, autorităţile vor să interzică populaţiei deţinerea de arme a căror energie cinetică la gura ţevii depăşeşte 10.000 de Jouli.

Citeşte şi: Scandal în Capitală. Împuşcături şi bătăi cu bâte, pentru un loc de parcare

”48 de poligoane private de tir sunt autorizate acum la nivel naţional. Poliţia preconizează că, dacă măsurile vor fi adoptate de Parlament, numărul acestora se va dubla în următorii doi ani. Însă şi acestea vor fi autorizate doar de către poliţie şi se vor supune unor reguli bine stabilite”, a mai spus comisarul şef Daniel Cosgarea. În prezent autorizarea poligoanelor se face atât de către poliţie cât şi de Federaţia de Tir Sportiv.

În Europa de Vest nu sunt admise armele neletale cu proiectil de cauciuc, însă sunt ţări care permit ca arme de autoapărare, armele cu glonţ.

”Nu suntem o societate pregătită pentru a avea arme letale cu glonţ la port şi folosire”, a mai spus comisarul şef Daniel Cosgarea.

Citeşte şi: Un bărbat a fost ÎMPUŞCAT de TREI ori, într-o benzinărie din Capitală

”Aproximativ 200 de incidente cu arme se înregistrează anual în România. Cele mai multe sunt incidente cu arme cu proiectile de cauciuc. La o medie de 4,7 incidente pe fiecare judeţ, ţara noastră se situează pe penultimul loc, în Europa, din acest punct de vedere”, a mai spus Cosgarea.

Citeşte şi: Atac Militari. Adjunctul Poliţiei Capitalei: Cei trei inculpaţi, la CAB, cu propunere de arestare preventivă

Cum poţi ajunge în închisoare dacă uiţi să-ţi prelungeşti permisul de port-armă şi nu predai armele armurierului.

Ai o armă letală sau neletală pentru autoapărare, cu permis valabil cinci ani. Din diverse motive, uiţi să mergi să-ţi prelungeşti permisul de port-armă. Conform Noului Cod Penal, a doua zi după ce-ţi expiră valabilitatea acestui document, permisul se anulează. Mai mult, conform articolului 342 din Noul Cod Penal, ”nedepunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani”.

În comparaţie, dacă un şofer este prins conducând cu permisul expirat, poliţia îi reţine documentul şi îi dă amendă, 6-8 puncte, această abatere fiind trecută la categoria contravenţiilor.

Citeşte şi: Atacatorul care a împuşcat trei persoane în Militari şi rudele sale, arestaţi pentru 29 de zile

Conform legislaţiei, permisele de armă şi atestatele de colecţionar trebuie vizate o dată la 5 ani (de la data eliberării, respectiv de la data aplicării ultimei vize) de către organul de poliţie competent teritorial.

Legislaţia nu-l mai obligă pe deţinător să se prezinte într-o perioadă stabilită prin ordinul şefului Poliţiei, însă acum posesorii de permise de port-armă trebuie să se prezinte înainte de expirarea termenului de valabilitate.

Cele mai citite

Un celebru realizator de podcast american a intrat în conflict cu Vladimir Kliciko

Joe Rogan, celebru realizator de podcast american, "răspândeşte propaganda rusă" cu privire la războiul din Ucraina, a acuzat fostul campion mondial de box la...

Exporturile de carne tocată și salamuri crud-uscate către Marea Britanie și SUA blocate din cauza pestei porcine

Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine africane care încă evoluează pe...

Un celebru realizator de podcast american a intrat în conflict cu Vladimir Kliciko

Joe Rogan, celebru realizator de podcast american, "răspândeşte propaganda rusă" cu privire la războiul din Ucraina, a acuzat fostul campion mondial de box la...
Ultima oră
Pe aceeași temă