Birourile reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au aprobat, miercuri, solicitarea președintelui Klaus Iohannis de a adresa un mesaj Parlamentului pe 16 septembrie. Votul prin corespondenţă, dar şi un cod al incompatibilităţilor ar urma să se numere printre temele mesajului pe care preşedintele Klaus Iohannis doreşte să-l adreseze Parlamentului în data de 16 septembrie, au declarat, pentru Mediafax, surse oficiale.
Şeful statului a abordat tema votului prin corespondenţă şi în discursul susţinut joi, la Palatul Cotroceni, la primirea şefilor misiunilor diplomatice ale României, cu prilejul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei.
Comisia de Cod
Președintele Iohannis a transmis, săptămâna trecută, o scrisoare celor doi preşedinţi ai Camerelor Parlamentului, Călin Popescu Tăriceanu și Valeriu Zgonea, cerându-le să adreseze un mesaj în ședința reunită a celor două Camere din data de 16 septembrie, ora 11:00.