11 C
București
joi, 3 octombrie 2024
AcasăSportIoan Anton, REVOCAT din funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit

Ioan Anton, REVOCAT din funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit

Plenul reunit al Parlamentului a votat, miercuri, revocarea lui Ioan Anton din funcţia de consilier de conturi şi vicepreşedinte al Autorităţii de Audit, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale prin care numirea sa a fost declarată neconstituţională, în octombrie 2014. Decizia a fost luată cu 317 voturi „pentru” şi nicio abţinere sau vot împotrivă, anunţă Mediafax.

Înainte de vot, viceliderul grupului PNL, Tinel Gheorghe, a criticat decizia întârziată a plenului, având în vedere că CCR s-a pronunţat asupra numirii în octombrie 2014. Acesta l-a întrebat pe preşedintele de şedinţă, Valeriu Zgonea, de ce a apărut această întârziere în punerea în aplicare a deciziei, timp în care Ioan Anton a fost în continuare plătit.

Valeriu Zgonea i-a răspuns liberalului că atât el, cât şi alţi colegi de-ai săi, au participat la şedinţele conducerii Parlamentului şi ar trebui să poată să răspundă singur la aceste întrebări, consultând documentele de la acea vreme.

Cele mai citite

SUA dezaprobă decizia Israelului de a-l declara „persona non grata” pe secretarul general al ONU

Departamentul de Stat al SUA a criticat decizia Israelului de a-l declara „persona non grata” pe secretarul general al ONU. Decizia are legătură cu...

Liga Campionilor: Real Madrid și Bayern Munchen au pierdut în deplasare

Real Madrid, deţinătoarea trofeului, şi Bayern Munchen, performera primei etape, au pierdut meciurile susţinute în deplasare, miercuri seara, în etapa a doua a Ligii...

Suceava: O femeie a fost strivită de un copac tăiat de angajații Primăriei

Incident şocant la Suceava: o angajată DGASPC a ajuns la spital cu fracturi la picioare şi lovituri la cap, după ce un copac tăiat...
Ultima oră
Pe aceeași temă