Duminică, 10 septembrie 1989, la ora 8,20 dimineaţa, nava de pasageri “Mogoşoaia”, abia ieşită din portul Galaţi, s-a scufundat în Dunăre.
Au murit 207 oameni. Acesta a fost cel mai grav accident din istoria navigaţiei româneşti.
Mass-media din România, controlată de puterea comunistă, a prezentat o ştire scurtă, după trei zile de la catastrofă. În schimb, posturile de radio Europa Liberă şi Vocea Americii au difuzat informaţii chiar în aceeaşi zi.
În dimineaţa zilei de 10 septembrie 1989, „Mogoşoaia” a plecat din portul Galaţi, spre comuna Grindu, aflată în aval pe Dunăre, la ora 8 şi 10 minute. Din cauza ceţii, comandantul Ion Postolache, un om cu 37 de ani de vechime în navigaţie, întârziase ieşirea din port cu 10 minute.
Nava, cu o capacitate de 160 de locuri, era supraîncărcată. La bord se aflau 213 pasageri şi zece membri ai echipajului. Nava era extrem de aglomerată, cu oameni îngrămădiţi pe coridoare, şi din cauza faptului că vineri, cu două zile înainte, la Galaţi se dăduseră raţiile de zahăr şi ulei, iar mulţi gălăţeni duceau mâncare rudelor de la ţară.
În acest timp, pe Dunăre urca un convoi bulgăresc format din şase barje încărcate cu minereu de fier, puse în mişcare de împingătorul “Petar Karamincev”. Convoiul se îndrepta spre Ruse.
Se pare că, în noaptea de 9 spre 10 septembrie, membrii echipajului bulgăresc sărbătoriseră până dimineaţă Ziua naţională a Bulgariei, inclusiv prin consumarea de băuturi alcoolice.
Pe 10 septembrie, la ora 8 şi 20 de minute, s-a produs nenorocirea. Nava “Mogoşoaia” s-a ciocnit de convoiul bulgăresc, s-a răsturnat şi s-a scufundat la mila 180, în dreptul localităţii Grindu (Pisica).
„Mogoşoaia a primit lovitura în plin, s-a aplecat brusc, apoi a revenit pe linia de plutire, după care s-a înclinat din nou, s-a răsturnat şi s-a scufundat într-un zgomot înfiorător de fiare rupte şi contorsionate, pe un fundal de urlete de panică, disperare şi groază. Împingătorul bulgăresc a călcat efectiv peste nava-pasager românească, a prins-o şi a băgat-o sub apă”, precizează un material documentar realizat de Liga Militarilor Profesionişti.
Accidentul s-a soldat cu 207 morţi – bărbaţi, femei şi copii. Dintre cei 10 membri ai echipajului a supravieţuit doar şeful de echipaj, Laurenţiu Nenciu.
Au reuşit să se salveze doar câţiva pasageri care nu avuseseră loc în cabine şi se aflau pe punte. Aceştia au reuşit să sară, în ultima clipă, pe barjele bulgăreşti.
Unul dintre puţinii supravieţuitori a fost Eugen Malihin, care la momentul naufragiului avea doar patru ani. Eugen a scăpat doar datorită unui bidon gol, din plastic, pe care părinţii i-l dăduseră în grijă. Bidonul i-a servit drept colac de salvare. Toţi ceilalţi membri din familia lui au murit.
Epava şi cadavrele au stat cinci zile pe fundul Dunării
Abia la cinci zile după naufragiu, scafandrii militari de la Mangalia au reuşit scoaterea la suprafaţă a epavei navei “Mogoşoaia”. Abia atunci au fost recuperate şi cadavrele, prinse între fiarele contorsionate.
Sătenii din Grindu au asistat la acţiune din bărci, aproape toţi având rude printre cei decedaţi. Localnicii şi-au recunoscut cu greu morţii, după cinci zile de stat sub apă.
Vinovat de producerea catastrofei a fost declarat comandantul împingătorului bulgăresc, Gheorghi Petrov Anghelovski.
Comandantul bulgar a fost arestat în septembrie 1989, a stat două luni în închisoare în România, apoi a fost extrădat autorităţilor bulgare.
În nul 1993, un tribunal din România l-a condamnat pe Gheorghi P. Anghelovski la 10 ani de închisoare. Infracţiunea pusă în sarcina lui a fost aceea de distrugere, nu cea de ucidere din culpă.
În motivarea sentinţei se arăta faptul că Anghelovski nu a respectat regulile de navigaţie, iar manevra dispusă de acesta a provocat scufundarea navei-pasager „Mogoşoaia“.
Despre responsabilitatea marinarilor români, care au plecat din port pe ceaţă, nu s-a consemnat nimic. Un detaliu suspect este acela că, potrivit unor surse neoficiale, radarul navei româneşti a fost găsit, după naufragiu, în poziţia "ÎNCHIS". Nu se ştie dacă, la ieşirea din portul Galaţi, radarul a funcţionat sau nu.
