Italianul Massimo Pedrazzini a demisionat de la Steaua, potrivit site-ului oficial al clubului, unde se precizează că s-a ajuns ”la un acord amiabil pentru desfacerea contractului de munca”.
Antrenorul italian va fi înlocuit de Dumitru Dumitriu. Nou anternor principal al Stelei va colabora, în continuare, cu staff-ul format din Nicolae Dica, Ciprian Pruna, Marius Popa și Mirel Rădoi, directorul sportiv al Stelei, donform sursei citate.
Clubul a menționat că îi mulțumește italianului pentru colaborarea de până acum.
Cine este Dumitru Dumitriu
Noul antrenor al Stelei s-a născut pe 19 noiembrie 1945, în Capitală. A jucat pentru Steaua între 1962 și 1972, perioadă în care a câștigat trei Cupe ale României (1969-1971). în 1972 a trecut la Satu Mare, apoi la FC Galați și s-a retras din activitate de la ICSIM, în 1978. în ediția 1989-1990 a devenit secund la Steaua și a câștigat eventul în 1989.
În 1990-1991 a pregătit lotul olimpic, apoi Dacia Unirea Brăila, în sezonul 1991-1992. A revenit că antrenor secund la echipă noastră în 1992, cu care a câștigat din nou titlul, în 1993 și 1994. De asemenea, a fost numit antrenorul secund al lui Anghel Iordănescu la echipă națională și a participat la CM 1994, unde România a obținut cea mai mare performanță din istorie, sferturile de finală.
Visul de a fi antrenor principal la Steaua i s-a îndeplinit după Cupă Mondială și a deschis o nouă serie de titluri consecutive, între 1995 și 1997, perioadă în care a cucerit și două Cupe (1996 și 1997), precum și Super Cupă (1995). “Titi” Dumitriu este totodată și primul tehnician român care a acces în UEFA Champions League, cu Steaua, unde a ajuns trei ediții la rând.
Parcursul sau ulterior s-a legat de AEK Atena, Apollon Limassol, Rapid, Oțelul, Rocar, FC Bacău, Akratitos, FC Bihor, Poli Timișoara, Prefab Modelu, Poli Iași și FC Clinceni, acolo unde a activat ultima data. De asemenea, și-a trecut în palmares și titlul obținut de Steaua în 2005, atunci când s-a aflat pe bancă la ultimele trei meciuri ale sezonului, după demiterea lui Walter Zenga.