Circulația trenurilor în ambele sensuri între Austria și Germania a fost suspendată duminică la inițiativa Germaniei, începând cu orele locale 17:00 (18:00, ora României) până luni la orele locale 06:00 (07:00, ora României), relatează Agerpres.
„Niciun tren nu va mai circula din Austria către Germania. Germanii nu mai primesc niciun tren. Urmărind instrucțiunile autorităților federale, DB (Compania națională a căilor ferate germane) a întrerupt cu efect imediat circulația trenurilor între Austria și Germania, timp de 12 ore„, a declarat o purtătoare de cuvânt a Companiei naționale a căilor ferate austriece, O-BB.
Citește și: CRIZA REFUGIAȚILOR: Germania reintroduce controalele la TOATE frontierele
Suspendarea traficului feroviar survine în aceeași zi în care Germania a anunțat reintroducerea temporară a controalelor la frontierele interne ale UE, în special la cea cu Austria, țară pe unde intră sute de refugiați care fug de războaie sau sărăcie din țările din Orientul Mijlociu și Asia.
Potrivit agenției austriece de presă APA, circa 1.800 de pasageri, printre care și mulți refugiați, se aflau în drum spre Germania când a fost anunțată măsura suspendării traficului feroviar. În același timp, în Austria continuă să intre dinspre Ungaria mii de refugiați care au urmat așa-numita Rută a Balcanilor, care traversează Turcia, Grecia, Macedonia, Serbia și Ungaria.
Un purtător de cuvânt al poliției austriece a declarat că, până la noi ordine, se va continua cu protocolul urmat până acum: transportarea refugiaților la Viena și în alte orașe austriece, de unde majoritatea își continuă drumul către destinația lor principală, Germania.
„Vom vedea ce se mai întâmplă”, a spus Helmut Marban, purtător de cuvânt al poliției din landul austriac Burgenland, aflat la granița cu Ungaria. Însă Marban a dat asigurări că refugiații nu vor fi trimiși înapoi cu forța. „Oamenii nu vor fi trimiși cu forța înapoi în Ungaria. Nu vrem să vedem scene de genul acesta” în Austria, a spus el.