20.2 C
București
sâmbătă, 5 octombrie 2024
AcasăSpecialSentință DEFINITIVĂ: Președintele CJ Sibiu, CONDAMNAT la închisoare cu suspendare

Sentință DEFINITIVĂ: Președintele CJ Sibiu, CONDAMNAT la închisoare cu suspendare

Președintele Consiliului Județean Sibiu, Ioan Cindrea, a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, informează Agerpres.

Curtea Supremă a respins ca nefondat apelul declarat de Cindrea și a menținut condamnarea la un an de închisoare cu suspendare dată în decembrie 2014 de un alt complet de judecată de la aceeași instanță.

Ioan Cindrea a fost trimis în judecată în iunie 2014 de procurorii Parchetului General, dosarul fiind deschis în urma unei sesizări a Agenției Naționale de Integritate. 

Potrivit sesizării, în perioada octombrie 2009 – februarie 2011, în calitate de deputat, Ioan Cindrea a propus angajarea în cadrul biroului său parlamentar a soției sale, Amalia Cindrea, și a avizat contractul individual de muncă încheiat cu aceasta, contract în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru el în cuantum total de 35.061 lei, sumă plătită din bugetul Camerei Deputaților.

Cele mai citite

Israelul va da un „răspuns pe măsură” Iranului după atacul cu rachete

Israelul "pregăteşte un răspuns" după atacul cu rachete lansat marţi asupra teritoriului său de Iran, a anunţat sâmbătă un responsabil militar israelian, în timp...

Ineficiența energetică: Povestea care ne costă scump

România, odinioară un jucător energetic major în Europa de Est, se confruntă acum cu o realitate sumbră: prețurile au explodat, iar țara e în...

Trei candidaturi la prezidențiale au fost contestate la CCR. Sâmbătă se analizează sesizările

Sâmbătă este ultima zi de depunere a candidaturilor la cea mai înaltă funcție în stat. În cursa pentru Cotroceni sunt 10 candidați până acum Sâmbătă...
Ultima oră
Pe aceeași temă