Observatorii militari ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au fost blocaţi pentru a doua oară să pătrundă pe teritoriul Crimeei, o peninsulă ucraineană aflată sub controlul forţelor ruse, informează Mediafax.
Rusia a criticat vineri OSCE, ai cărei observatori au fost împiedicaţi din nou să pătrundă pe teritoriul Crimeei, afirmând că aceştia nu au aşteptat să primească o „invitaţie oficială” de la autorităţile proruse din peninsulă înainte să plece în misiune, relatează AFP.
În apropiere de satul Ciongar, unul dintre cele două puncte posibile de acces în peninsulă, cele două vehicule la bordul cărora se aflau cei 40 de observatori, urmate de alte aproximativ 50 de maşini civile ucrainene, au fost împiedicate să treacă de către aproximativ zece persoane înarmate, neidentificate, care au creat un baraj.
Doi membri ai delegaţiei au confirmat, sub protecţia anoniomatului, că le era imposibil, la fel ca joi, să pătrundă pe teritoriul Crimeei şi au precizat că se întorc să petreacă noaptea de vineri spre sâmbătă în oraşul ucrainean Herson.
Observatorii militari ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), au încercat din nouă să intre în peninsula ucraineană Crimeea, după ce joi au fost împiedicaţi.
Această sursă, care a vrut să i se respecte anonimatul, nu a precizat unde şi când vor încerca cei 40 de observatori, reprezentând 21 dintre cele 57 de naţiuni ale organizaţiei, să intre din nou în peninsulă.
Crimeea este legată de Ucraina doar prin istmuri înguste, uşor de controlat.
După ce au fost respinşi, joi, la unul dintre cele două poduri de intrare de către bărbaţi înarmaţi, ei s-au întors şi au petrecut noaptea în oraşul ucrainean Herson, situat mai la nord.
O sursă diplomatică occidentală a precizat că ei au fost împiedicaţi să intre în peninsulă de „două grupuri de bărbaţi înarmaţi”.
Misiunea acestor observatori militari neînarmaţi este aceea de a scădea tensunile în Crimeea, unde forţele ruse încercuiesc mai multe baze militare ucrainene şi unde parlamentarii locali, majoritatea proruşi, au decis să se separe de Kiev şi să organizeze la 16 martie un referendum pentru alipirea la Rusia.