Naționala României va juca partida cu Finlanda, de pe teren propriu, din preliminariile Euro 2016, cu porțile închise. Corpul de Control, Etică şi Disciplină al UEFA a anunţat sancțiunea drept urmare a incidentelor de la partidele cu Ungaria și Grecia.
Federația Română de Fotbal (FRF) a fost sancționată, pe lângă meciul fără spectatori, cu o amendă de 110.000 de euro. Partidele vizate de UEFA au fost cele din 4 septembrie, cu Ungaria (deplasare) și cel din 7 septembrie, cu Grecia (acasă).
La partida cu Ungaria au fost încălcate prevederile articolului 16 (2): litera c (pirotehnie), e (banner ilegal), respectiv g şi h (tulburări provocate de spectatori – lipsă de respect faţă de imnul naţional şi lupte între suporteri).
La meciul cu Grecia au fost încălcate articolele 14 (comportament rasist) şi 16 (2), litera c (pirotehnie).
Atât Finlanda, cât și România va avea voie să vină pe teren cu o delegație de maximum 75 persoane, în care sunt incluse și loturile de jucători sau staff-ul tehnic. Meciul România – Finlanda va avea loc pe Arena Națională pe data de 8 octombrie.