Nava USS Truxtun se va afla, în perioada 8-11 martie, în portul Constanţa pentru o vizită de rutină şi exerciţii comune cu România şi Bulgaria, informează Ambasada SUA la Bucureşti.
„În perioada 8-11 martie, nava USS Truxtun se va afla în portul Constanţa pentru o vizită de rutină şi exerciţii comune cu România şi Bulgaria”, se arată într-un mesaj care însoţeşte, pe pagina oficială de Facebook a ambasadei, o fotografie a navei.
În comunicatul ambasadei se subliniază faptul că este o ”vizită de rutină, stabilită anterior”.
Pe durata staţionării în portul Constanţa, echipajul navei va avea o pregătire şi schimburi de informaţii cu partea română şi va participa la un exerciţiu cu navele româneşti şi bulgăreşti din Marea Neagră.
USS Truxtun (DDG-103) este un distrugător aparţinând forţelor navale americane, din clasa Arleigh Burke, lansată în 2007, denumită în cinstea ofiţerului de marină, Thomas Truxtun.
Distrugătorul este o navă militară rapidă armată cu artilerie, rachete şi torpile, destinată lovirii torpiloarelor şi submarinelor inamice, precum şi escortării navelor proprii care nu se pot apăra.