Rusia trece la simplificarea procedurii de acordare a cetăţeniei pentru străinii care sunt vorbitori nativi de limba rusă, a declarat joi premierul rus Dmitri Medvedev, în deschiderea şedinţei de guvern, relatează Interfax, conform www.timpul.md.
”Vom face încă un pas în această direcţie — vom discuta proiectul legii federale care simplifică obţinerea cetăţeniei ruse pentru cetăţenii străini şi apatrizi recunoscuţi ca vorbitori nativi de limba rusă”, a declarat Medvedev, potrivit căruia este vorba de persoane sau rude ale lor care au trăit anterior în Rusia şi în teritoriul care a fost cândva parte din Imperiul Rus sau din Uniunea Sovietică.
Citeşte şi: Referendum privind alipirea Crimeei la Rusia la 16 martie
”Recunoaşterea calităţii de vorbitor nativ de limba rusă va fi realizată de o comisie specială în urma unui interviu”, a mai spus premierul rus, adăugând că cei care vor trece cu succes de acest interviu vor primi o viză specială de intrare în Federaţia Rusă şi posibilitatea de a se stabili aici, ocolind obţinerea unui permis de şedere temporară. Termenul de acordare a cetăţeniei pentru această categorie de persoane este de trei luni, a mai precizat prim-ministrul rus.
Săptămâna trecută, în plină escaladare a tensiunilor secesioniste în Ucraina, Duma de Stat a Rusiei (camera inferioară) evocase o astfel de posibilitate, aminteşte Interfax.
Citeşte şi: BBC: Reţele ruseşti de socializare recrutează voluntari pentru Ucraina
Agenţia rusă de ştiri informează că peste 5.500 de ucraineni au solicitat deja obţinerea cetăţeniei ruse.
Această simplificare a procedurilor pentru obţinerea cetăţeniei vizează şi cetăţenii Republicii Moldova. Cu toate acestea, reprezentanţii Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti, la solicitarea ziarului România liberă, au răspuns că nu au informaţii privind o modificare a legislaţiei ruse pentru acordarea cetăţeniei.
De menţionat este şi faptul că, în preajma semnării Acordului de asociere UE-Republica Moldova, relaţiile dintre Rusia şi Moldova s-au tensionat. Moscova a decis sistarea importurilor de vinuri din Republica Moldova, iar tot mai mulţi moldoveni care lucrau în Rusia au fost trimişi acasă.
Citeşte şi: Banca de stat a Federaţiei Ruse cumpără 25% din Banca de Economii a Moldovei
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a anunţat la acea vreme că este la curent cu trimiterea masivă acasă a moldovenilor aflaţi la muncă în Federaţia Rusă.
În urmă cu un an, se estima că, pe teritoriul Federaţiei Ruse se aflau aproximativ 550 de mii de cetăţeni moldoveni.
În urmă cu o lună, Rusia şi-a exprimat intenţia de a introduce vize pentru cetăţenii ţărilor din Comunitatea Statelor Independente (CSI), printre care şi Republica Moldova.
De la 1 ianuarie, Rusia a decis limitarea termenului de şedere pentru imigranţii care nu deţin patente sau permise de muncă la 90 de zile, într-o perioadă de şase luni. În plus, o altă lege care a intrat în vigoare în decembrie anul trecut prevede că imigranţii care doresc să obţină un loc de muncă în sfera serviciilor publice din Rusia trebuie să susţină un examen de limba rusă.
Conform legii, abia după ce vor demonstra că ştiu limba rusă, imigranţilor li se va elibera un permis de muncă sau li se va prelungi cel existent. Moscova a explicat că noile măsuri ţintesc limitarea imigraţiei ilegale şi a muncii la negru.
Potrivit presei de la Chişinău, restricţiile decise de autorităţile ruse ar putea afecta peste 200.000 de cetăţeni din Republica Moldova care munces în Rusia.