Edilul Constanลฃei ลi-a construit o imagine al cฤrei prizonier a devenit. Cercetat în mai multe dosare, a ripostat atacând ceea ce numeลte „poliลฃia politicฤ a lui Bฤsescu“ ลi declarând rฤzboi câtorva autoritฤลฃi ale statului. ลi-a apropiat bฤtrânii sฤraci din oraล, care îl urmeazฤ orbeลte, dar locuieลte într-o vilฤ pe malul lacului ลi îลi parcheazฤ barca în mijlocul sufrageriei. Plânge de grija oamenilor fฤrฤ adฤpost ลi le construieลte cartiere, dar ลฃine acasฤ câteva sute de mii de euro cash.
Radu Mazฤre este primarul Constanลฃei de 15 ani. A fost, înainte, deputat al Partidului Democrat, iar în 2000 a câลtigat, ca independent, Primฤria Constanลฃa, cu 66% din voturi. Lumea era atrasฤ de acest tip nou de politician, tânฤr, care nu vorbea cu limbฤ de lemn ลi care s-a urcat pe un bloc pentru a-i vopsi faลฃada. Înconjurat de un grup de prieteni, printre care s-a fฤcut remarcat Nicuลor Constantinescu, ajuns preลedinte al Consiliului Judeลฃean, Mazฤre a reuลit sฤ îลi extindฤ treptat influenลฃa în PSD (a preluat filiala judeลฃeanฤ în 2003).
Social-democrat cu avere impresionantฤ
Mazฤre a figurat mulลฃi ani în topul celor mai bogaลฃi români, alฤturi de prietenul Nicuลor Constantinescu. A înfiinลฃat un ziar local, Contrast, în anul 1990, a devenit membru-asociat al grupului Conpress, în 1992, iar în 1995 una din firmele pe care le controla a obลฃinut controlul asupra unei televiziuni locale, care emite acum la nivel naลฃional. Firmele mergeau destul de rฤu acum 14 ani, când a preluat puterea. Chioลcurile unde vindea ziare erau ridicate de autoritฤลฃi cu macaraua, pentru cฤ firmele aveau datorii. Radu Mazฤre s-a pus la adฤpost dupฤ ce a devenit primar ลi s-a retras din firmele unde era acลฃionar. Nu s-a aflat niciodatฤ în conflict de interese, spune el, deลi ANI a încercat sฤ dovedeascฤ contrariul. În 2009, de exemplu, o veste-bombฤ spunea cฤ Mazฤre ar fi fost administrator al unei societฤลฃi, SC Nisipuri, dar ลi primar, deci incompatibil. Inspectorii ANI au greลit, administrator era unul dintre fraลฃii sฤi. Mazฤre a contraatacat, i-a dat în judecatฤ ลi a câลtigat daune morale de 5.000 de lei.
Radu Mazฤre este, potrivit celei mai recente declaraลฃii de avere pe de site-ul Primฤriei Constanลฃa, depusฤ în iunie 2013, deลฃine acลฃiuni sau pฤrลฃi sociale la urmฤtoarele firme: Sigma Trading SA (15,33%), Ideea Contrast SRL (33%), Comtext SA (7,823%), Xenoti SRL (25%), Conpress Group SRL (24%), Royal Distribution Services (3%). În plus, declarฤ cฤ are 287.000 de euro cash. Nu are locuinลฃe pe numele sฤu, dar deลฃine în concesiune un teren de 1,7 hectare în Madagascar, unde construieลte o mini-staลฃiune turisticฤ. Cele ลase firme au afaceri diverse, de la turism la comerลฃ cu amฤnuntul. Xenoti, de exemplu, are în proprietate hotelul Flora, din staลฃiunea Mamaia. Ca multe din afacerile din turism, de la malul mฤrii, cifra de afaceri este destul de importantฤ, dar profitul este insignifiant. De fapt, începând din anul 2010 societatea înregistreazฤ constant pierderi. Despre Mazฤre s-a mai scris, în presฤ, cฤ deลฃine ลi alte active în staลฃiunea Mamaia, dar acest lucru nu poate fi dovedit cu acte. Una dintre firme este Holland Development Group SA, care este implicatฤ ลi în dosarul retrocedฤrilor ilegale, instrumentat de DNA, referitor la retrocedarea ilegalฤ a circa 100 de hectare de teren.
Dosare penale pe bandฤ rulantฤ
Radu Mazฤre este anchetat în mai multe dosare penale. Cel de care am amintit mai sus este ลi cel mai amplu. Prejudiciul creat statului ar fi fost de 114 milioane euro, dar inculpaลฃii au cerut o nouฤ expertizฤ. Mazฤre este acuzat cฤ ar face parte dintr-un grup de 37 de persoane care ar fi retrocedat, ilegal, aproximativ 100 de hectare de teren, în perioada 2002–2005. Din grup fac parte ลi preลedintele CJC, Nicuลor Constantinescu, dar ลi mai mulลฃi ลefi din Primฤria Constanลฃa. Procurorii susลฃin cฤ s-ar fi retrocedat inclusiv suprafeลฃe de plaje ลi de falezฤ, deลi lucrul acesta ar fi fost interzis atât de legile în vigoare, cât ลi de constituลฃie. Potrivit procurorilor, persoanele îndreptฤลฃite la restituire erau determinate, dupฤ lungi aลteptฤri, sฤ îลi vândฤ drepturile succesorale pentu sume modice. ”În final, aceste terenuri aveau sฤ ajungฤ în proprietatea persoanelor cฤrora le-au fost predestinate, cu mult înainte de soluลฃionarea cererilor de restituire”, se aratฤ în rechizitoriu. Pe aceste terenuri s-a construit parcul acvatic Aqua Magic, de la intrarea în staลฃiunea Mamaia. Urmฤrirea penalฤ a început în 2005, iar lotul a fost trimis în judecatฤ în anul 2008. Avocaลฃii lui Mazฤre au acuzat faptul cฤ expertiza nu a fost realizatฤ conform procedurilor legale, ลi instanลฃa a admis refacerea acesteia, pentru a stabili cu exactitate prejudiciul. Printre cesionarii cumpฤrฤtori de drepturi succesoarale se numฤrฤ firma amintitฤ, SC Holland Development Group SA, dar ลi nume cum ar fi Cristi Borcea, fostul ลef de la Dinamo.
Cine îl voteazฤ?
Radu Mazฤre a câลtigat alegerile din 2012 pentru Primฤria Constanลฃa cu 65% din voturi, pe fondul unei prezenลฃe reduse la urne. Strategii locali ai PSD spun cฤ partidul avea 40% din opลฃiuni cu oricine ar fi candidat, restul de procente fiind aduse de personalul Radu Mazฤre. Este votat în special de bฤtrâni ลi sฤraci. Aceลtia primesc, de ani de zile, pachete lunare cu alimente din partea municipalitฤลฃii, care conลฃin un pui, fฤinฤ, zahฤr etc. De ani de zile, oamenii se înghesuie la cozi sฤ ridice aceste pungi. Pentru sฤraci a construit un întreg campus, cu peste 3.000 de locuri, care se va dubla în viitor. Cine nu are venituri stฤ aici pe gratis ลi nu plฤteลte nici utilitฤลฃile. Mazฤre a adus mai mulลฃi primari din Franลฃa aici, sฤ vadฤ ลi ei cum are grijฤ Constanลฃa de romi. Este votat de aceste categorii, care îl privesc ca pe un salvator.
Pentru ei, însฤ, nu conteazฤ de unde vin pachetele cu alimente, nu conteazฤ ce se întâmplฤ din bugetul de 150 de milioane de euro pe an. ”Mazฤre ne dฤ”, spun ei într-un glas, ลi Mazฤre ลtie sฤ vinฤ în mijlocul lor, sฤ se pupe pe obraz cu bฤtrânele, sฤ ia copii în braลฃe. Pentru aceste categorii, politicianul-milionar este un idol.
Pentru intelectuali ลi o foarte mare parte a celor care nu ies la vot, Mazฤre a distrus oraลul. S-a construit haotic, s-au distrus parcuri, oraลul e plin de cerลetori, facturile la încฤlzire sunt enorme, din buget se alocฤ sume imense pentru ajutoare sociale, banii oraลului se cheltuie fฤrฤ prea multe explicaลฃii, pentru culturฤ sunt alocate sume infime (nici un leu pentru teatru, operฤ sau balet, de exemplu) – iatฤ numai câteva lucruri care i se reproลeazฤ. Cu toate acestea, Consanลฃa tฤcutฤ nu iese la vot. De-a lungul anilor, nu a existat nici un contracandidat serios care sฤ îi ameninลฃe poziลฃia. Pe acest fond, politicienii de opoziลฃie vorbesc de multe candidaturi ”de faลฃadฤ”, de oameni care îl atacฤ de formฤ ลi candideazฤ numai pentru a diviza voturile celor anti-Mazฤre.
Acuzat de antisemitism
Mazฤre a fost acuzat ลi de antisemitism. În iulie 2009 a purtat o uniformฤ cu însemne naziste, la o prezentare de modฤ alฤturi de fiul sฤu. Radu Mazฤre a fost cercetat, printre altele, pentru atentat asupra unei colectivitฤลฃi ลi subminarea puterii de stat. Procurorul Gigel Alexandru a decis neînceperea urmฤririi penale pe motiv cฤ faptei îi lipseลte unul din elementele constitutive ale infracลฃiunii.
La începutul lunii februarie, Radu Mazฤre a fost anunลฃat cฤ este cercetat în alte trei dosare penale, de cฤtre DNA Constanลฃa, pentru abuz în serviciu în trei noi dosare legate de retrocedฤri de terenuri. Mazฤre a spus cฤ nu a primit nici o restricลฃie din partea procurorilor anticorupลฃie ลi cฤ procurorul care se ocupฤ de cazul sฤu este acelaลi care îl ancheteazฤ ลi pe ลeful CJC, Nicuลor Constantinescu. Primarul Constanลฃei a precizat cฤ s-a început urmฤrirea penalฤ împotriva sa pentru abuz în serviciu în trei dosare penale legate de retrocedarea unor terenuri. “Au fost douฤ speลฃe legate de terenuri ลi mai este o a treia cu doi care s-au judecat. Trebuia sฤ fi predat terenul unuia ลi fiindcฤ nu i l-am predat, instanลฃa a obligat Primฤria la cheltuieli de judecatฤ ลi despฤgubiri de câteva zeci de mii de lei ลi eu sunt vinovat pentru asta, dar nu ลtiu amฤnunte, trebuie sฤ mฤ duc la birou. Am luat la cunoลtinลฃฤ învinuirile ลi mi-a spus cฤ dacฤ doresc sฤ vin sฤ dau o declaraลฃie, dacฤ nu, sฤ înaintez un memoriu în care sฤ explic”, a spus Mazฤre, care a precizat cฤ terenul respectiv ar avea câteva sute de metri pฤtraลฃi.
Sฤ se desfiinลฃeze DNA!
Mazฤre este profund nemulลฃumit de modul în care funcลฃioneazฤ justiลฃia în România. Una dintre instituลฃiile vizate este DNA. Cel mai mare ลoc pentru pesediลtii constฤnลฃeni a venit la începutul anului, când vicepreลedintele partidului, Nicuลor Constantinescu, a fost ridicat din parcare (”L-au apucat de testicule, ca un animal”, spune Mazฤre) ลi dus la sediul DNA Constanลฃa pentru a i se aduce la cunoลtinลฃฤ cฤ este cercetat penal în ลase dosare penale. Mazฤre a cerut desfiinลฃarea DNA, aลa cum o fฤcuse ลi Constantinescu, înainte. ”La maniera în care acลฃioneazฤ la ordin, de zece ani, numai la un anumit spectru al politicii, nu e în regulฤ ce se întâmplฤ. Spre exemplu, în dosarul lui Nicuลor, în care l-au ridicat ca pe un animal, fusese cercetat de Parchet ลi primise NUP, dupฤ care s-au reautosesizat ลi au redeschis dosarul. E bฤtaie de joc”, a spus Mazฤre.
Relaลฃiile politice
Constanลฃa, judeลฃul care l-a dat pe preลedintele Traian Bฤsescu, a devenit un fief al PSD, unde Mazฤre ลi Constantinescu obลฃin constant circa 60% din voturi. Cu toate acestea, cei doi nu sunt vedete ale partidului. De fapt, conducerea PSD Constanลฃa are multe motive sฤ fie iritatฤ de acลฃiunile ลi gesturile ลefilor de la Bucureลti. S-au ales cu praful de pe tobฤ dupฤ venirea USL la putere. Ba mai mult, Nicuลor Constantinescu a pierdut preลedinลฃia Uniunii Judeลฃene a Consiliilor Judeลฃene, dar ลi pe cea de vicepreลedinte al PSD regiunea sud-est, în favoarea baronului de Vrancea, Marian Opriลan.
Una dintre cele mai importante nemulลฃumiri ale grupฤrii de la Constanลฃa este faptul cฤ Agenลฃia Naลฃionalฤ de Integritate i-a declarat ca incompatibili pe o bunฤ parte din primarii PSD din judeลฃ, inclusiv pe preลedintele CJC. Mazฤre i-a cerut lui Ponta sฤ îl demitฤ pe ministrul Justiลฃiei, care nu a aprobat un amendament la Legea Administraลฃiei Locale, care i-ar fi scos pe edili din culpฤ. ”Legea este prost fฤcutฤ ลi nu are logicฤ. Ea trebuie modificatฤ, iar cei de la Ministerul Justiลฃiei sunt niลte fricoลi. Le e fricฤ de MCV, de Europa ลi aลa mai departe. Eu o sฤ-i spun primului ministru cฤ nu e normal ca un ministru care este de-al nostru sฤ dea un aviz negativ pe o chestiune care nu e logicฤ. Dacฤ lui îi este fricฤ, atunci nu are ce cฤuta acolo”, a spus Mazฤre, în vara anului trecut. Nimic nu s-a schimbat de atunci.
Portul, o mizฤ de câteva milioane de euro
Un alt motiv de nemulลฃumire este faptul cฤ, la un an ลi jumฤtate de la câลtigarea alegerilor, portul Constanลฃa nu este controlat de cฤtre Consiliul Local Constanลฃa. Patru parlamentari PSD au propus acest lucru în campanie, dar Ponta ezitฤ. În plus, Ministerul Transporturilor a revenit liberalilor, care s-au opus fฤลฃiล acestui transfer al acลฃiunilor CN Administraลฃia Porturilor Maritime. Mazฤre a ameninลฃat, aproape direct, cฤ nu va susลฃine PSD la alegerile parlamentare, în cazul în care promisiunile nu sunt respectate. Mazฤre spune cฤ vrea portul pentru a-i creลte profitul ลi pentru a subvenลฃiona o parte din gigacaloria din Constanลฃa, una dintre cele mai scumpe din ลฃarฤ. ”O astfel de mฤsurฤ ar putea avea drept efect o imixtiune sporitฤ a factorului politic în deciziile administraลฃiei portuare, ceea ce ar putea conduce la o instabilitate economicฤ ลi la o scฤdere a încrederii investitorilor români ลi/sau strฤini în mediul de afaceri românesc în ansamblul sฤu“, au comentat aceastฤ decizie operatorii portuari.
Acum, cฤ liberalii nu mai sunt la guvernare, interesele lui Mazฤre în privinลฃa Portului intrฤ într-o nouฤ etapฤ.
CET-ul, nodul gordian
Poate cea mai arzฤtoare problemฤ pentru PSD Constanลฃa este situaลฃia CET-ului din oraล, care aparลฃine de Ministerul Economiei. Constanลฃa are una dintre cele mai scumpe gigacalorii din ลฃarฤ ลi este singurul oraล din România care nu subvenลฃioneazฤ intergral gigacaloria, ci acordฤ ajutoare de încฤlzire pentru populaลฃia sฤracฤ. Aceastฤ decizie, combinatฤ cu decizii ciudate de management ale RADET, a adus constฤnลฃenilor, în ianuarie, cele mai scumpe facturi de încฤlzire din istoria oraลului. Mazฤre a promis în campanie ”un nou CET, o gigacalorie mai ieftinฤ”. Mesajul a stat sฤptฤmâni întregi pe panourile electorale din oraล. În tot acest rฤstimp, nu s-a întâmplat nimic. Primarul dฤ vina pe birocraลฃia de la Bucureลti. La începutul anului, primarul a trimis o scrisoare contribuabililor, în care îi anunลฃฤ cฤ va organiza un revelion ca în Paris ลi cฤ anul acesta nu va mai pleca în ลฃฤri exotice la noaptea dintre ani. Nu a spus însฤ nici un cuvânt despre facturile-record ลi despre promisiunea de a ieftini gigacaloria.
Rateuri în Guvern
Social-democraลฃii sunt iritaลฃi ลi de faptul cฤ nu au reuลit sฤ impunฤ nici o persoanฤ importantฤ în Guvernul Ponta. Mai mult, oamenii pe care i-au avut au fost zburaลฃi repede ลi fฤrฤ a clipi din funcลฃii. Cel mai bun exemplu este cel al lui Valentin Preda, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, fost consilier personal al primarului Mazฤre. DNA a început o anchetฤ împotriva acestuia, iar premierul nu a ezitat sฤ-l demitฤ în secunda urmฤtoare. PSD Constanลฃa a pierdut de atunci acest post.
Mamaia. Taxe speciale ลi carnavale kitsch
Mazฤre este supranumit în Constanลฃa ลi primarul de Mamaia, pentru grija pe care o poartฤ staลฃiunii. A reuลit sฤ o transforme dintr-o zonฤ relativ uitatฤ a litoralului în cea mai vizitatฤ staลฃiune. Le-a impus patronilor de aici sฤ plฤteascฤ o taxฤ de promovare a staลฃiunii, iar aceลtia nu au crâcnit, ba chiar au pฤrut, cel puลฃin declarativ, bucuroลi cฤ sunt puลi la platฤ. I-a obligat pe patronii de cluburi sฤ organizeze parade cu care alegorice, de un kitsch perfect. Manelele se îmbinฤ cu costumaลฃiile bizare, de circ, fetele cu chiloลฃii în fund ลi sânii aproape dezgoliลฃi danseazฤ pe muzica lui Adi Minune sau pe remix-uri oribile dupฤ Verdi, dar turiลtii din Mamaia par sฤ aprecieze aceastฤ babilonie ลi vin, cu zecile de mii, sฤ asiste la spectacol. Mazฤre ลtie ce vrea lumea ลi ”se scฤlâmbฤie” sฤ atragฤ turiลti. Anul acesta vrea sฤ îl aducฤ pe un car alegorie pe Halit Ergenc, actorul care joacฤ rolul lui Suleymanul Magnificul din serialul omonim. Mazฤre va fi îmbrฤcat în Baiazid.
Mascฤ. Prizonierul unei sistem
Lui Radu Mazฤre îi place sportul, îi plac valurile ลi windsurfing-ul, skiatul ลi plimbatul cu bฤrcile. Surse apropiate lui spun cฤ nu ar mai fi vrut sฤ candideze pentru al patrulea mandat la primฤrie. Are bani pentru a putea trฤi liniลtit restul vieลฃii. Mazฤre face parte însฤ dintr-un sistem cฤruia pare cฤ i-a devenit captiv. Nu poate pleca decât cu riscul ca acesta sฤ se destrame. Acum, hฤituit, cum spune el, de DNA ลi ANI, pare cฤ nici nu mai vrea sฤ plece.
Planuri. „Sฤ-i fereascฤ sfântul sฤ iau eu puterea“
Radu Mazฤre se gândeลte sฤ candideze la prezidenลฃiale. A spus-o public, la un post de televiziune, acum câteva sฤptฤmâni: ”Sฤ-i fereascฤ sfântul sฤ iau eu puterea, sฤ mฤ hotฤrฤsc sฤ candidez”. În prima zi, noul ลef al statului ar lua mฤsura de a reduce numฤrul de anchetatori, spune el, care ar fi mai mare decât pe vremea lui Ceauลescu. În cercurile politice locale se spune cฤ Radu Mazฤre ia în serios aceastฤ posibilitate. Aceastฤ ipotezฤ ar încurca puลฃin calculele în PSD, pentru cฤ este greu de crezut cฤ partidul îl va susลฃine pe Mazฤre în aceastฤ cursฤ. O ipotezฤ ar fi cฤ primarul ar pleca din partid, ceea ce pare, însฤ, la fel de greu de crezut.
Diferenลฃe. Constanลฃa vs Rotterdam
Primarul din Rotterdam, Ahmed Aboutaleb, a vizitat anul trecut Constanลฃa. A sintetizat bine diferenลฃele dintre el ลi Mazฤre. ”Eu port cravatฤ, domnul primar nu poartฤ, costumul meu e foarte ieftin compartiv cu cel al domnului primar, la fel ลi maลina mea faลฃฤ de a dumnealui”, a spus olandezul de origine marocanฤ. O altฤ diferenลฃฤ: Mazฤre este însoลฃit permanent de gฤrzi de corp, Aboutaleb ia la pas oraลul ca un anonim. ”De multe ori ne petrecem serile îmbrฤcaลฃi simplu, cu o ลapcฤ pe cap ลi luฤm oraลul la pas, pe mijloacele de transport în comun, sฤ vedem cum merg lucrurile“, a spus el. Existฤ ลi asemฤnฤri. ”Cred cฤ amândoi suntem moderni ca primari. Domnul primar este apropiat de oamenii din oraล, eu fac la fel. Domnul primar face lucrurile în maniera personalฤ, are grijฤ de oamenii sฤraci”, a spus primarul din Rotterdam.