5.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăPoliticăPreşedintele Iohannis - întrevedere la Tokyo cu omologul leton

Preşedintele Iohannis – întrevedere la Tokyo cu omologul leton

Cei doi şefi de stat au convenit să intensifice dialogul la cel mai înalt nivel prin organizarea de vizite reciproce în cele două ţări, care să stimuleze cooperarea bilaterală în toate domeniile de interes, precum şi o interacţiune sporită la nivelul UE, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

În cadrul întrevederii preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat că relaţiile dintre România şi Letonia sunt excelente, bazate pe experienţa istorică similară şi pe apartenenţa comună la familia europeană şi euroatlantică, împărtăşind interese comune la frontiera externă a Uniunii Europene şi pe Flancul Estic al NATO. La rândul său, preşedintele Egils Levits a menţionat caracterul foarte bun al relaţiilor bilaterale şi a apreciat dimensiunea în creştere a cooperării economice între cele două state, precum şi importanţa intensificării colaborării în cadrul UE, precizează un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Klaus Iohannis a subliniat, în acest context, importanţa acţiunii comune a celor două ţări pentru întărirea coeziunii la nivel european, precum şi a poziţionării Uniunii Europene ca actor relevant pe plan extern.

Cei doi interlocutori au evidenţiat că cele două state au numeroase poziţii comune pe temele de interes pe agenda europeană, inclusiv cu privire la viitorul buget al Uniunii Europene post-2020.

„Preşedintele Klaus Iohannis a menţionat că România susţine un buget ambiţios, cu alocări substanţiale pentru politica de coeziune şi politica agricolă comună, care să ofere un răspuns adecvat şi la noile provocări la nivelul UE”, arată Administraţia Prezidenţială, menţionând că în acest cadru şeful statului a prezentat dificultăţile legate de negocierea noului Cadru Financiar Multianual, evidente în urma recentului Consiliu European.

Cei doi şefi de stat au discutat şi despre situaţia din Republica Moldova, preşedintele Iohannis punctând susţinerea fermă a ţării noastre pentru integrarea europeană a acestei ţări şi pentru realizarea interconectărilor energetice la care ţara noastră contribuie direct.

De asemenea, au fost abordate problematica de securitate şi cooperarea celor două ţări în cadrul NATO, ambele state alocând 2% din PIB pentru apărare. Preşedinţii Klaus Iohannis şi Egils Levits au fost de acord că trebuie impulsionat parteneriatul dintre UE şi NATO, cu punerea în evidenţă a complementarităţilor şi evitarea duplicărilor în construirea dimensiunii europene a apărării. La întâlnire a fost discutată şi relaţia cu Rusia şi a fost subliniată importanţa relaţiei transatlantice.

Klaus Iohannis a evidenţiat relevanţa crescândă a Iniţiativei celor Trei Mări – la care ambele state participă activ – care s-a consacrat ca un instrument eficient de stimulare a dezvoltării economice regionale, creşterii coeziunii europene şi consolidării legăturilor transatlantice şi a subliniat contribuţia ţării noastre, prin Summitul organizat la Bucureşti în 2018, pentru „maturizarea conceptuală şi politică a Iniţiativei şi pentru dotarea sa cu instrumente concrete, care să contribuie la implementarea proiectelor de interconectare pe direcţia Nord-Sud, de care ambele state sunt direct interesate”.

Aceasta este prima întâlnire a celor doi şefi de stat după alegerea lui Egils Levits ca preşedinte al Republicii Letonia, pe 29 mai.

Preşedintele Klaus Iohannis se află începând de luni în Japonia. El a avut în prima zi a vizitei întrevederi cu premierul nipon, Shinzo Abe, şi cu preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto.

Marţi, şeful statului român a participat, alături de soţia sa, Carmen Iohannis, la ceremonia de întronare a împăratului Naruhito. Tot marţi şeful statului va participa alături de soţia sa şi la banchetul imperial organizat cu ocazia întronării împăratului Japoniei.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu îi cere demisia lui Ioan Chirteș, președintele Comisiei pentru controlul SRI

Premierul Marcel Ciolacu îi cere miercuri demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, după afirmaţiile sale privindu-l pe George Simion, el arătând că...

ISU Dâmbovița: Concentraţiile de gaz sunt monitorizate în localitatea Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ

Concentraţiile de gaz sunt monitorizate în localitatea Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ, informează, miercuri seara, Inspectoratul pentru Situaţii de...

Claudio Ranieri se întoarce la AS Roma pentru al treilea mandat!

Claudio Ranieri, în vârstă de 73 de ani, este pe punctul de a reveni în fotbal, la AS Roma, în ciuda retragerii sale anunțate...
Ultima oră
Pe aceeași temă